Vlad Chiricheş – Sunt jucător activ, nu am luat încă o decizie privind retragerea

Data:

Fotbalistul Vlad Chiricheş (36 de ani), rămas fără club după despărţirea de FCSB din această vară, a declarat, marţi, că este în continuare jucător activ şi că nu a luat încă o decizie privind retragerea din activitate.

Prezent la Muzeul Fotbalului, acolo unde sunt expuse câteva dintre tricourile pe care le-a purtat la cluburile la care a activat în străinătate, Chiricheş a explicat că nu se gândeşte deocamdată la oferte.

„Sunt încă jucător activ. Acum sunt în vacanţă, mă bucur de familia mea, nu am luat încă o decizie privind retragerea. Mă pregătesc, mă ţin într-o formă bună şi, dacă se iveşte ceva, este binevenit. Dacă nu, vedem, o să anunţ o decizie. Nu mă gândesc acum la oferte, dacă din ţară sau străinătate. Pur şi simplu mă bucur de ce trăiesc acum. După o perioadă lungă, mă bucur de o vacanţă mai extinsă alături de familia mea, de băieţii mei şi de soţie. Nu mă gândesc la altceva. Nu pun presiune pe mine şi nici nu aştept neapărat oferte. Pur şi simplu, dacă va veni ceva, foarte bine, dacă nu, vedem”, a afirmat el.

Fostul fundaş al echipelor Tottenham, Napoli, Sassuolo sau Cremonese a exclus o revenire la FCSB sau un transfer la Dinamo.

„Am mai vorbit cu Florin Gardoş (n.r. – director sportiv la Chindia Târgovişte), care mi-a sugerat dacă aş dori să merg să-l ajut la Chindia, şi am mai avut o scurtă discuţie şi cu Ovidiu Burcă (n.r. – antrenor la Sepsi OSK). Cam acestea au fost. Nu se pune problema unei reveniri la FCSB. Dacă aş primi o ofertă de la Dinamo? Exclus! Sub nicio formă. Trecutul meu la FCSB nu îmi permite să fac un asemenea pas”, a menţionat jucătorul.

Cel mai mare regret al lui Vlad Chiricheş este faptul că la despărţirea de FCSB nu i s-a oferit şansa unui meci în care să fie ovaţionat de suporteri.

„Cea mai mare dezamăgire a mea este legată de modul în care s-a încheiat perioada de la FCSB. Mi-aş fi dorit să termin cu un meci în care să fiu ovaţionat şi aplaudat de galerie şi de fani. În acelaşi timp, sunt mulţumit şi mândru de ce am realizat acolo. Sunt campion cu FCSB şi cu asta mă mândresc, rămân trofeele şi modul în care m-am comportat”, a precizat el.

Chiricheş îşi doreşte în viitor să aibă o carieră de antrenor: „Am început cursurile pentru Licenţa B la Şcoala de la Coverciano, iar în octombrie am examenul final. Am colegi cunoscuţi, sunt nume importante precum Giacomo Bonaventura, Raul Albiol sau Sergio Pellissier”.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mourinho a boicotat conferinţa de presă de după meciul lui Real Madrid

Antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a decis să nu apară în faţa presei sâmbătă seară, după victoria...

Germanul Hansi Flick (FC Barcelona), desemnat „antrenorul lunii” septembrie în La Liga

Antrenorul echipei de fotbal FC Barcelona, germanul Hansi Flick, a primit duminică premiul pentru cel mai bun tehnician...

Germanul Alexander Zverev, în optimi la Shanghai (ATP)

Jucătorul german de tenis Alexander Zverev (2 ATP), principal favorit, s-a calificat duminică în optimile de finală ale...

Auto – F1: Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a câştigat Marele Premiu al statului Singapore

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al statului Singapore -...