Vlad Chiricheş: „Îmi asum întreaga responsabilitate, sper ca această înfrângere să aibă un impact în vestiar”

Data:

Căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Vlad Chiricheş, a declarat după înfrângerea cu Muntenegru, scor 2-0, că îşi asumă întreaga responsabilitate după ce a greşit la ambele goluri ale adversarilor, dar a precizat că speră ca înfrângerea să aibă un impact pozitiv în vestiar, potrivit Agerpres.

„Îmi asum întreaga responsabilitate pentru eşecul naţionalei. Greşelile mele au costat echipa şi cred că de asta am pierdut. Ei nu şi-au creat multe ocazii. Da, jocul nostru nu a fost extraordinar, dar ei şi-au creat ocazii doar la cele două greşeli ale mele. Sper ca această înfrângere să aibă un impact în vestiar, iar fiecare dintre noi să îşi dea seama că trebuie să dea mai mult. Să fim mai încrezători. E clar că tricoul naţionalei îţi dă o anumită responsabilitate şi trebuie să fii în cea mai bună formă pentru a ajuta echipa să câştige”, a afirmat Chiricheş la postul Prima TV.

„Probabil am fost un pic surprinşi de agresivitatea celor din Muntenegru, cred că au fost şi un pic mai proaspeţi decât noi, mai puternici în fiecare duel. Jocul nu a fost unul foarte bun din partea noastră. Nu putem găsi un alibi din accidentarea lui Iulian Cristea, sper ca el să fie bine şi să îşi revină cât mai repede. Îmi pare rău pentru jucători, sper să nu îi afecteze foarte mult şi în Bosnia să facem un joc mai bun şi echipa să câştige”, a adăugat Vlad Chiricheş.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...