Visma şi Vingegaard vor dezvălui programul din 2026 pe 13 ianuarie în Spania

Data:

Echipa olandeză Visma – Lease a Bike, condusă de ciclistul danez Jonas Vingegaard, campionul en titre al Turului Spaniei şi dublu câştigător al Turului Franţei, îşi va dezvălui programul pentru acest sezon pe 13 ianuarie în localitatea spaniolă La Nucia (Alicante), transmite EFE.

Evenimentul, deschis presei, va servi la prezentarea mai multor noi ciclişti ai echipei şi la previzualizarea programului de curse ale principalelor sale vedete pentru evenimentele majore ale anului.

Vingegaard este una dintre puţinele vedete ale plutonul internaţional care încă nu şi-a dezvăluit programul de curse, deoarece încă aşteaptă să confirme dacă, pe lângă faptul că ţinteşte o a treia victorie în Turul Franţei, va încerca să câştige din nou Vuelta sau va debuta în Turul Italiei.

Visma se mândreşte cu una dintre cele mai puternice echipe din pluton, pe lângă campionul danez, incluzând ciclişti prestigioşi precum Wout van Aert, Matteo Jorgenson, Sepp Kuss (câştigător al Turului Spaniei), Simon Yates (câştigător al Turului Italiei şi al Turului Spaniei), precum şi recentele achiziţii Bruno Armirail şi Davide Piganzoli.

Echipa olandeză, la fel ca marea majoritate a plutonului internaţional, va desfăşura o parte din antrenamentele de presezon pe drumurile provinciei Alicante.

În sezonul trecut, Visma – Lease a Bike a câştigat două dintre cele trei mari tururi, cu Simon Yates (Turul Italiei) şi Vingegaard (Turul Spaniei), şi în 2026 îşi propune să repete tripla victorie istorică obţinută în 2023. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manchester United a confirmat despărţirea de Jadon Sancho

Clubul de fotbal Manchester United a confirmat miercuri despărţirea de internaţionalul englez Jadon Sancho, aflat la final de...

Manny Pacquiao strânge donaţii pentru a ajuta victimele cutremurului din Filipine

Boxerul filipinez Manny Pacquiao a anunţat, miercuri, că va strânge donaţii pentru a ajuta victimele cutremurului care a...

Tottenham i-a prelungit contractul fundaşului Ben Davies

Tottenham Hotspur, echipa internaţionalului român Radu Drăguşin, a anunţat miercuri, pe site-ul său oficial, că i-a oferit un...

FC Barcelona nu va exercita opţiunea de cumpărare a atacantului Marcus Rashford

Echipa de fotbal FC Barcelona a decis să nu exercite opţiunea de cumpărare a atacantului Marcus Rashford de...