Viorel Moldovan (Rapid) – Suntem într-o grupă rezonabilă în Cupa României

Data:

Preşedintele clubului Rapid Bucureşti, Viorel Moldovan, a afirmat, miercuri, că echipa pregătită de Marius Şumudică a picat într-o „grupă rezonabilă” în Cupa României la fotbal, precizând că are de luat revanşa în faţa celor de la CFR Cluj.

„E o grupă rezonabilă, zic eu. Începem la Botoşani, după care avem la Afumaţi şi ultimul joc, cu CFR Cluj. De altfel, cu CFR Cluj cred că este a treia oară consecutiv când ne vom întâlni în această fază a grupelor Cupei României. Este momentul revanşei”, a declarat Moldovan.

Oficialul rapidist a declarat că giuleştenii au ca obiectiv câştigarea Cupei României în acest sezon, fiind cel mai scurt drum de a accede în cupele europene în sezonul următor.

„Ca obiectiv noi avem câştigarea Cupei României. Să nu uităm de altfel că în ADN-ul clubului Rapid există acest lucru. Rapidul a câştigat această competiţie de multe ori şi chiar eu, în calitate de jucător, am reuşit să câştig pe final de carieră de două ori Cupa României. Respectăm foarte mult această competiţie şi ne dorim enorm să câştigăm trofeul, pentru că practic este drumul cel mai rapid pentru a ajunge în cupele europene şi în Europa League. E foarte importantă competiţia pentru noi, ne dorim foarte mult să o câştigăm şi, lăsând la o parte ce a fost în trecut, trebuie să ne concentrăm pe prezent, să fim serioşi în abordarea meciurilor pentru a reuşi să trecem de această grupă. Trebuie să fim implicaţi şi trebuie să existe mobilizare pentru a reuşi să câştigăm această competiţie”, a adăugat Viorel Moldovan.

Potrivit tragerii la sorţi efectuate miercuri, la Casa Fotbalului, în Grupa A se vor afla Rapid, CFR Cluj şi FC Botoşani, între altele, în Grupa C au fost repartizate UTA, Farul, FC Hermannstadt şi Poli Iaşi, iar din Grupa D vor face parte Oţelul Galaţi, finalista ediţiei trecute, şi Sepsi OSK.

FCSB, Universitatea Craiova, Dinamo Bucureşti şi Petrolul Ploieşti vor fi adversare în Grupa B a Cupei României la fotbal, din care vor mai face parte Agricola Borcea şi Metalul Buzău.

Componenţa grupelor (repartizare în grupe 1a, 1b, 2a, 2b, 3a, 3b):
Grupa A: Rapid Bucureşti, CFR Cluj, Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Botoşani, CS Afumaţi, Campionii FC Argeş;
Grupa B: FCSB, Universitatea Craiova, Petrolul Ploieşti, Dinamo Bucureşti, FC Agricola Borcea, Metalul Buzău;
Grupa C: UTA Arad, Farul Constanţa, FC Hermannstadt, Politehnica Iaşi, Unirea Ungheni, CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca;
Grupa D: Oţelul Galaţi, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, CSM Reşiţa, FK Csikszereda Miercurea Ciuc, SCM Râmnicu Vâlcea, CSM Unirea Alba Iulia.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, nu-şi face griji cu privire la Mohamed Salah

Arne Slot, antrenorul echipei de fotbal Liverpool, a declarat nu-şi face griji cu privire la Mohamed Salah, care...

PSG are aceeaşi identitate în Ligue 1 şi în Liga Campionilor, a spus antrenorul Luis Enrique

PSG are aceeaşi identitate în Ligue 1 şi în Liga Campionilor, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă,...

Selecţionerul Mircea Lucescu a convocat preliminar 21 de stranieri pentru meciurile naţionalei cu Bosnia-Herţegovina şi San Marino

Selecţionerul Mircea Lucescu a convocat preliminar un lot format din 21 de jucători care evoluează în străinătate pentru...

Cristiano Ronaldo a fost mai determinant la Real Madrid decât Messi la FC Barcelona (studiu)

Impactul fotbalistului Cristiano Ronaldo asupra productivităţii şi eficienţei a fost mai mare decât cel al lui Lionel Messi...