Vinicius Jr. şi-a prelungit contractul cu Real Madrid până în 2032

Data:

Atacantul brazilian Vinicius Jr. şi-a prelungit contractul cu Real Madrid, echipă la care va evolua alături de Kylian Mbappe şi de nou-venitul Yan Diomande, din Cote d’Ivoire, până în iunie 2032, a anunţat, joi, clubul madrilen într-un comunicat dat publicităţii, citat de AFP.

„Real Madrid CF şi Vinicius Jr. au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului jucătorului nostru, acesta rămânând legat de club până la data de 30 iunie 2032”, a precizat gruparea madrilenă.

Vechea înţelegere a jucătorului în vârstă de 26 de ani care, potrivit informaţiilor apărute, stârnise un interes puternic din partea clubului Arsenal, urma să expire în iunie 2027.

Comunicatul clubului madrilen nu precizează termenii financiari ai acestei prelungiri a contractului, care survine după 18 luni de negocieri între cele două părţi.

Potrivit presei spaniole, oficialii clubului şi reprezentanţii atacantului brazilian au ajuns la un acord pentru majorarea salariului internaţionalului brazilian la o sumă vehiculată de 24 de milioane euro brut pe sezon.

De asemenea, este de aşteptat ca Vinicius, care s-a alăturat echipei Real Madrid la vârsta de 18 ani, în iulie 2018, să beneficieze de o repartizare mai favorabilă a drepturilor de imagine.

Reprezentanţii săi au solicitat iniţial o mărire de salariu, un bonus de fidelitate şi o distribuţie mai favorabilă a drepturilor de imagine, pentru a alinia termenii înţelegerii la contractul superstarului francez al lui Real Madrid, Kylian Mbappe.

În decursul a opt sezoane, Vinicius a disputat 375 de meciuri pentru Real Madrid, marcând 128 de goluri şi câştigând 14 trofee, inclusiv două titluri în Liga Campionilor şi trei titluri de campion al Spaniei.

„Contribuţia sa la toate aceste titluri a fost decisivă, graţie jocului, paselor de gol şi reuşitelor sale, inclusiv cele din ultimele două finale ale Ligii Campionilor câştigate de Real Madrid (în 2022 şi 2024)”, notează Real.

„Vinicius Jr. a devenit unul dintre jucătorii-cheie ai uneia dintre cele mai de succes perioade din istoria noastră”, a adaugat Real, club care însă vine după două sezoane fără vreun trofeu major.

Prelungirea contractului jucătorului brazilian a fost anunţată în seara transferului de răsunet al tânărului de 19 ani Yan Diomande, sosit de la RB Leipzig pentru o sumă estimată la 140 de milioane de euro, inclusiv bonusuri, ceea ce îl transformă pe internaţionalul ivorian în cel mai scump transfer din istoria clubului.

Diomande este al şaselea jucător achiziţionat de club în această vară, după mijlocaşul portughez Bernardo Silva, fundaşul lateral spaniol Marc Cucurella, fundaşul francez Ibrahima Konate, fundaşul lateral olandez Denzel Dumfries şi atacantul spaniol Carlos Espi, toţi sub comanda antrenorului portughez Jose Mourinho, revenit pe banca tehnică a echipei Real la treisprezece ani după primul său mandat.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Golul victoriei din derby-ul oraşului Manchester a fost validat eronat, potrivit Pro Ref

Arbitrul responsabil cu analiza video (VAR) a evaluat greşit validarea golului lui Erling Haaland, care a decis derby-ul...

Bayern Munchen a câştigat în faţa nou promovatei Elversberg (2-1), cu primul gol al lui Kane

Bayern Munchen a învins-o pe SV Elversberg cu scorul de 2-1, duminică, în deplasare, în etapa a treia...

Ronaldo cere Ligii saudite interzicerea unor suporteri după scandările la adresa lui Jota

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a cerut ligii saudite de fotbal să suspende orice suporter care a scandat împotriva...

PSG a obţinut prima sa victorie în Ligue 1 în acest sezon

Echipa de fotbal Paris Saint-Germain, campioana Franţei şi a Europei, a obţinut prima sa victorie în acest sezon...