Vinicius Jr, criticat de Rafael van der Vaart pentru atitudinea sa în meciul cu Bayern Munchen

Data:

Fostul fotbalist olandez Rafael van der Vaart l-a criticat pe Vinicius Jr. (Real Madrid) pentru fazele sale teatrale în timpul meciului de Liga Campionilor de marţi dintre Real Madrid şi Bayern Munchen, când ”s-a aruncat şi s-a ridicat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, scrie EFE.

”Cred că este păcat, pentru că este un jucător foarte bun, da, şi ar fi mai bine să nu fie nevoie să vorbim despre asta. Dar te scoate din minţi pentru că primeşte o mică împingere, cade, apoi se ridică ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat şi, pe deasupra, vrea ca adversarul său să primească cartonaş roşu. Sunt prostii”, a spus Van der Vaart în timpul unei emisiuni televizate de după meci, pe canalul olandez Ziggosport.

Fost internaţional olandez şi fost jucător al lui Real Madrid, el s-a alăturat astfel corului de critici la adresa extremei braziliene, care a fost şi huiduit de publicul gazdă după ce a ratat o ocazie clară.

Bayern Munchen a învins-o pe Real Madrid cu scorul de 2-1 (1-0), marţi seara, pe Stadionul ”Santiago Bernabeu”, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.

Bavarezii au deschis scorul prin Luis Diaz (41), iar Harry Kane a majorat diferenţa imediat după pauză (46).

Golul madrilenilor a fost semnat de atacantul francez Kylian Mbappe (74).

Cel mai bun om al meciului a fost portarul oaspeţilor, Manuel Neuer, care a avut mai multe intervenţii salvatoare.

Este pentru prima oară când Bayern o învinge pe Real din 2012 şi prima victorie a bavarezilor pe Bernabeu din 2001.

Manşa secundă va avea loc pe 15 aprilie, la Munchen.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

UEFA a respins plângerea clubului FC Barcelona împotriva arbitrului român Istvan Kovacs

Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA a respins plângerea oficială depusă de clubul FC Barcelona la...

Liverpool este capabilă să facă ceva special în returul cu PSG, crede antrenorul Arne Slot

Antrenorul echipei FC Liverpool, Arne Slot, a declarat luni că elevii săi trebuie să marcheze primul gol în...

Luis Enrique (PSG) se aşteaptă la un meci dificil la Liverpool, în Liga Campionilor

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a declarat luni că se aşteaptă la un "meci complicat" la Liverpool,...

Netflix anunţă un serial documentar despre Rafael Nadal

Gigantul streaming Netflix a anunţat, luni, lansarea, la sfârşitul lunii mai, a unui nou serial documentar sportiv care...