VIDEO | Samuel Eto’o, preşedintele Federaţiei cameruneze, a lovit cu piciorul un youtuber

Data:

Un videoclip care îl arată pe fostul mare atacant Samuel Eto’o, actualul preşedinte al Federaţiei cameruneze de fotbal (FECAFOOT), lovind cu genunchiul în faţă un youtuber algerian a devenit viral pe reţelele de socializare, informează AFP, citată de Agerpres.

Imaginile arată cum Samuel Eto’o loveşte în faţă un cameraman, care a căzut pe spate. Bărbatul agresat a fost identificat drept Sadouni SM, care are 66.000 de abonaţi pe YouTube. Eto’o era înconjurat de mai multe persoane, care nu au reuşit să-l reţină.

Scena s-a petrecut pe stadionul 974, imediat după meciul Brazilia – Coreea de Sud (4-1), disputat luni seara în optimile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar. În videoclip se pot vedea şi suporteri brazilieni în tricouri galbene.

La începutul acestui videoclip de 57 de secunde, Eto’o, în şapcă albastră, dă selfie-uri fanilor înainte ca youtuberul să-i adreseze o întrebare care nu poate fi înţeleasă. În schimb, se aude clar cum youtuberul pronunţă „Gassama! Gasama!”

Cameramanul vorbea de arbitrul gambian Bakary Gassama, care a oficiat la meciul Algeria – Camerun (1-2 după prelungiri) din returul barajului de calificare la CM 2022. În urma acestui rezultat, „leii neîmblânziţi” au obţinut biletele pentru turneul final din Qatar în dauna „vulpilor deşertului”.

După eliminare, numeroşi algerieni l-au suspectat pe arbitru că a fost cumpărat.

„Am făcut asta pentru Algeria”, a explicat marţi Sadouni SM într-un videoclip.

„Sunt la secţia de poliţie pentru anchetă. Trebuie să distribuiţi acest videoclip, fiindcă Eto’o este o personalitate, mă tem că vor muşamaliza dosarul, dar am încredere în poliţia din Qatar”, a continuat youtuberul în acest videoclip.

Eto’o „mi-a distrus camera şi microfonul, m-a lovit aici (în bărbie – n. r.)”, a povestit el.

Un responsabil al FECAFOOT a indicat marţi dimineaţă pentru AFP că acest for nu doreşte să reacţioneze.

Samuel Eto’o este de asemenea ambasador al comitetului de organizare al Mondialului din Qatar.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Campionul olimpic Marcell Jacobs revine în competiţie în acest weekend

Sprinterul italian Marcell Jacobs, campionul olimpic en titre la 100 m, va reveni în competiţie în acest weekend,...

Probleme interne la FC Barcelona după decizia de a continua cu antrenorul Xavi Hernandez

Decizia preşedintelui clubului de fotbal FC Barcelona, Joan Laporta, de a continua cu antrenorul Xavi Hernandez şi în...

Miami Heat a restabilit egalitatea în duelul cu Boston Celtics, din play-off-ul NBA

Miami Heat a învins-o cu 111-101 pe Boston Celtics, miercuri, în deplasare, şi a restabilit egalitatea (1-1) în...

Fostul atacant argentinian Carlos Tevez a fost externat

Fostul atacant argentinian Carlos Tevez, actualul antrenor al echipei de fotbal Independiente, a părăsit spitalul în care a...