VIDEO | Pete Sampras i-a adus un omagiu lui Roger Federer, înaintea retragerii campionului elveţian

Data:

Legenda tenisului american Pete Sampras, câştigătorul a 14 turnee de Mare Şlem şi a cărui domnie la Wimbledon a fost întreruptă de Roger Federer în 2011, i-a adus un omagiu elveţianului, într-un videoclip postat pe reţelele de socializare, informează AFP, citată de Agerpres.

Federer, care are în palmares 20 de titluri de Grand Slam şi este unul dintre cei mai buni jucători din istorie, va spune vineri adio tenisului printr-un un meci de dublu în care va evolua alături de rivalul şi prietenul său Rafael Nadal, la competiţia Laver Cup de la Londra.

O bună ocazie pentru Sampras de a-şi aminti singura lor confruntare de la Wimbledon, câştigată de tânărul şi talentatul Federer, care avea atunci doar 19 ani.

„Nu ştiu de unde să încep, aşa că voi începe chiar cu începutul”, a spus Sampras, adresându-i-se direct lui Federer. „Când ne-am cunoscut prima dată, aveai doar 19 ani, erai un jucător promiţător, dar deja se vorbea mult despre tine. Am oferit o bătălie grozavă pe terenul central de la Wimbledon şi m-ai învins în cinci seturi”, şi-a amintit Sampras, care câştigase precedentele patru titluri pe iarba londoneză, având în total şapte trofee cucerite la All England Club.

Sampras avea să câştige un ultim titlu de Mare Şlem la US Open, în 2002, înainte de a se retrage. În următoarele două decenii, el a văzut cum evoluează cariera uluitoare a lui Federer.

„Nu ştiam că în următorii douăzeci de ani mai târziu vei câştiga 20 de turnee majore, că vei fi numărul unu timp de mulţi ani, că vei domina sportul nostru – de fapt, că ai făcut totul”, a adăugat Sampras, descriindu-l pe Federer drept „un jucător cu adevărat special”.

Sampras a lăudat devotamentul lui Roger Federer, spunând că celebrul său joc fluid ascunde munca riguroasă care l-a produs. „Ne va fi dor de tine în jocul nostru”, a încheiat americanul.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Oţelul Galaţi, în finala Cupei României

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Universitatea...

Tenis: Casper Ruud, în sferturi la Barcelona

Jucătorul norvegian de tenis Casper Ruud (6 ATP, favorit nr. 3) s-a calificat joi în sferturile de finală...

Scrimă: Fiul lui Mihai Covaliu, Vlad, campion mondial de juniori la sabie

Sportivul român Vlad Covaliu (CS Dinamo Bucureşti) a cucerit medalia de aur în proba individuală de sabie a...

Handbal feminin: România, în grupă cu Muntenegru, Cehia şi Serbia la EURO

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European...