Victorii pentru Chelsea şi Liverpool în campionatul Angliei

Data:

Echipa Chelsea Londra a învins în deplasare, cu scorul de 6-2, formaţia Wolverhampton Wanderes, duminică, într-un meci din etapa a doua a campionatului de fotbal al Angliei.

Noni Madueke a reuşit un hat-trick pentru învingători în repriza secundă (49, 58, 63), toate cele trei reuşite venind în urma unor assist-uri ale lui Cole Palmer, care a marcat la rândul său pentru Chelsea în finalul primei reprize (45).

Celelalte goluri au fost înscrise de Nicolas Jackson (2) şi Joao Felix (80) pentru londonezi, respectiv Matheus Cunha (27) şi Jorgen Strand Larsen (45+6).

Italianul Enzo Mareca a obţinut astfel primul său succes cu antrenor al echipei Chelsea, la o săptămână după eşecul suferit pe teren propriu în faţa campioanei Manchester City (0-2), în etapa inaugurală din Premier League.

Într-o altă partidă disputată duminică, FC Liverpool a dispus cu 2-0 de Brentford şi a obţinut prima sa victorie pe stadionul Anfield sub comanda noului său tehnician, olandezul Arne Slot.

„Cormoranii” au deschis scorul în prima repriză, prin Louis Diaz (13), iar apoi şi-au dublat avantajul în partea secundă, prin Mohamed Salah (70).

Rezultate:
Sâmbătă
Brighton – Manchester United 2-1
Au marcat: Welbeck (32), Pedro (90+5), respectiv Traore (60).

Southampton – Nottingham Forest 0-1
A marcat: Gibbs-White (70).

Manchester City – Ipswich Town 4-1
Au marcat: Haaland (12 – penalty, 16, 88), De Bruyne (14), respectiv Szmodics (7).

Fulham – Leicester City 2-1
Au marcat: Smith-Rowe (18), Iwobi (70), respectiv Faes (38).

Crystal Palace – West Ham United 0-2
Au marcat: Soucek (67), Bowen (72).

Tottenham Hotspur – Everton 4-0
Au marcat: Bissouma (14), Son Heung-min (25, 77), Romero (71).
Fundaşul Radu Drăguşin a fost rezervă la Tottenham.

Aston Villa – Arsenal Londra 0-2
Au marcat: Trossard (67), Partey (77).

Duminică
Bournemouth – Newcastle United 1-1
Au marcat: Tavernier (37), respectiv Gordon (76).

Wolverhampton Wanderers – Chelsea Londra 2-6
Au marcat: Cunha (27), Strand Larsen (45+6), respectiv Jackson (2), Palmer (45), Madueke (49, 58, 63), Félix (80).

FC Liverpool – Brentford 2-0
Au marcat: Diaz (13), Salah (70).

Primele locuri în clasament sunt ocupate de Manchester City, Brighton, Arsenal şi Liverpool, cu câte 6 puncte, urmate de Tottenham, Newcastle şi Nottingham Forest, cu câte 4 puncte etc.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Alcaraz, concentrat pe Turneul Campionilor şi Cupa Davis după eliminarea de la Paris

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul unu mondial, care a fost eliminat de britanicul Cameron Norrie la debutul său...

Miriam Bulgaru, calificată în optimi la Irapuato (ITF)

Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru s-a calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Irapuato...

Borussia Dortmund s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Germaniei

Echipa Borussia Dortmund s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Germaniei la fotbal, învingând în deplasare, cu...

Karim Benzema l-a eliminat pe Cristiano Ronaldo din Cupa Regelui, în Arabia Saudită

Echipa Al-Ittihad, la care evoluează atacantul francez Karim Benzema, a învins-o la limită, cu scorul de 2-1, pe...