Victor Piţurcă – Noi nici acum nu realizăm că am câştigat Cupa Campionilor Europeni

Data:

Fostul internaţional Victor Piţurcă a declarat, joi seara, cu ocazia aniversării a 40 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către echipa de fotbal Steaua Bucureşti, că nici acum nu realizează performanţa pe care a obţinut-o alături de colegii săi.

„Noi nici acum nu realizăm cum s-a întâmplat să câştigăm Cupa Campionilor Europeni. O echipă comunistă, fără un dolar în cont, să reuşească această performanţă… Pentru că nu a fost doar câştigarea Cupei Campionilor Europeni, a fost şi câştigarea Supercupei Europei, şi o altă finală. Am dominat patru ani de zile Europa, timp în care am fost între primele echipe. Eu cred că a fost vorba de valoare în primul rând, pentru că Steaua nu a beneficiat de nimic altceva în afară de jucători, care erau foarte inteligenţi. Iar coordonarea dintre noi, cu jocul dintr-o atingere sau două atingeri a făcut ca noi să ajungem acolo şi să realizăm aceste performanţe”, a spus Piţurcă.

Fostul component al echipei Steaua ’86 a precizat că presingul agresiv, atribuit lui Guardiola ca „inventator” în fotbalul mondial, a fost folosit prima oară de echipa pregătită atunci de Emeric Ienei.

„Vorbeam cu colegii despre presing. Presingul a fost inventat de Guardiola… Nu, presingul a fost inventat de Steaua Bucureşti. Pentru că aveam nevoie de victorie, mai ales acasă şi intram cu acea agresivitate prin care îi făceam şah mat. Lui Boloni i-au spus jucătorii în Belgia că nu se poate, că noi eram drogaţi atunci. Dar noi mâncam ciorbă de văcuţă şi ceapă. Am fost într-adevăr o familie, când intram pe teren eram de neoprit”, a spus Piţurcă.

El a precizat că acţiunile la care a participat în ultimele zile sunt importante pentru tinerele generaţii de jucători care pot înţelege că performanţa poate fi răsplătită.

„Aceste zile au fost foarte importante pentru noi, pentru că respectul chiar dacă vine în timp, oamenii şi-au dat seama de performanţele echipei Steaua. Şi este important, pentru că aceste generaţii noi nu ne cunosc. Nu cunosc jucătorii generaţiei Steaua ’86. În aceste zile am avut aceste acţiuni prin care am ieşit în prim plan, iar copiii şi noile generaţii se vor întoarce către fotbal, cred eu. Pentru că juniorilor, copiilor nu le mai place să vină la fotbal. Fotbalul înseamnă talent, dar înseamnă şi muncă”, a mai spus fostul selecţioner.

Componenţii echipei Steaua din 1986 au sărbătorit, joi seara, pe stadionul din Bulevardul Ghencea, alături de aproximativ 7.000 de suporteri, împlinirea a 40 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni, cea mai mare performanţă a fotbalului românesc la nivel de club.

La 7 mai 1986, echipa de fotbal Steaua Bucureşti câştiga Cupa Campionilor Europeni, aflată atunci la a 31-a ediţie, pe stadionul ”Ramon Sanchez Pizjuan” din Sevilla (Spania), după ce o învingea în finală pe FC Barcelona, cu scorul de 2-0, în urma loviturilor de departajare.

Aceasta reprezintă cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc la nivel de club, pe care Steaua Bucureşti o putea repeta în 1989, când a jucat din nou finala competiţiei, dar a fost învinsă clar de formaţia italiană AC Milan cu 4-0.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jaqueline Cristian s-a oprit în optimi la Queen’s (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de Katie Boulter cu 6-1, 6-3, vineri, în optimile...

Gabriela Ruse, învinsă de Barbora Krejcikova în sferturi la ‘s-Hertogenbosch (WTA)

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de cehoaica Barbora Krejcikova, cu 6-1, 6-2, vineri, în...

Fotbal – CM 2026: Selecţionerul francez Didier Deschamps nu ştie ce va face după Mondial

Selecţionerul echipei de fotbal a Franţei, Didier Deschamps, care îşi va încheia mandatul la conducerea Les Bleus după...

Wout van Aert a abandonat după victoria din etapa a cincea a Turului AURA

Ciclistul belgian Wout van Aert s-a retras vineri din Turul AURA (Auvergne-Rhone-Alpes), noua denumire a cursei Criterium du...