Veteranii Sexton şi Furlong, recuperaţi, ar putea juca în meciul de deschidere din Turneul celor Şase Naţiuni

Data:

Internaţionalii irlandezi Johnny Sexton şi Tadhg Furlong, recuperaţi după accidentări, ar putea juca în meciul de deschidere din Turneul celor Şase Naţiuni la rugby, ediţia 2023, care va opune, la Cardiff, pe 4 februarie, naţionala Irlandei Ţării Galilor, scrie BBC, citată de Agerpres.

Sexton (37 ani), component al echipei Leinster, s-a ales cu un traumatism la unul dintre pomeţi, în partida cu Connacht, din United Rugby Championship, la începutul anului, în timp ce Furlong, jucător tot la Leinster, a avut o accidentare la gleznă care l-a ţinut în afara terenului mai mult de o lună.

Ambii vor rata meciul de sâmbătă din Champions Cup împotriva englezilor de la Gloucester, dar clubul irlandez a indicat că ei ar putea fi apţi pentru deschiderea Six Nations 2023.

Sexton, căpitanul Irlandei, are 109 selecţii la prima reprezentativă, în timp ce Furlong (30 ani) are 62 de prezenţe în tricoul „trifoiului”.

Irlanda, naţionala care în prezent este lider în ierarhia internaţională, va juca mai întâi cu Ţara Galilor, în prima etapă din Turneul celor Şase Naţiuni 2023, pentru ca apoi, în etapa a 2-a să joace acasă cu Franţa, deţinătoarea trofeului, meci despre care specialiştii spun că, deşi se dispută în runda secundă a competiţiei, ar putea fi decisiv în lupta pentru cucerirea trofeului.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Istanbul va găzdui Jocurile Europene din 2027

Oraşul Istanbul a fost desemnat oficial, miercuri, să organizeze viitoarele Jocuri Europene din anul 2027, competiţie care se...

Handbal masculin: Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti, în sferturile Cupei României

CS Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României la...

David Popovici vrea o medalie la JO 2024 de la Paris

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, miercuri, că David Popovici îşi doreşte...

Dinamo şi UTA, sancţionate dur de FRF

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancţionate drastic, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române...