Venus Williams, învinsă în optimi la Washington (WTA); Emma Răducanu s-a calificat în sferturi

Data:

Legendara jucătoare americană de tenis Venus Williams (45 ani) a fost învinsă de poloneza Magdalena Frech, cu 6-2, 6-2, joi, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Washington (SUA), dotat cu premii totale de 1.282.951 de dolari.

La două zile după ce surprins lumea câştigând primul său meci după aproape doi ani, Venus s-a înclinat fără drept de apel în faţa numărului 24 mondial.

”Nu am mai avut forţă azi, din nefericire, am încercat să găsesc energie, însă nu am putut. Patru meciuri într-o săptămână (două la dublu, n. red.) este prea mult”, a spus Venus Williams după meci.

Venus Williams, care nu a mai câştigat două meciuri la rând din vara anului 2019, va juca la începutul lunii august la turneul WTA 1.000 de la Cincinnati.

În alt meci din optimi la Washington, britanica de origine română Emma Răducanu a învins-o pe japoneza Naomi Osaka, în două seturi, cu 6-4, 6-2, la prima sa confruntare cu cvadrupla campioană de Mare Şlem.

În sferturile de finală, Răducanu o va înfrunta pe grecoaica Maria Sakkari.

Americanca Jessica Pegula, principala favorită şi campioana din 2019, a fost întrecută în optimi de canadianca Leylah Fernandez.

Rezultatele înregistrate joi în optimi la Mubadala DC Citi Open (hard):
Leylah Fernandez (Canada) – Jessica Pegula (SUA/N.1) 6-3, 1-6, 7-5
Taylor Townsend (SUA) – Sofia Kenin (SUA/N.6) 6-3, 6-0
Magdalena Frech (Polonia/N.5) – Venus Williams (SUA) 6-2, 6-2
Emma Răducanu (Marea Britanie) – Naomi Osaka (Japonia) 6-4, 6-2

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Guardiola (Manchester City) spune că orice este posibil în lupta pentru titlu în Premier League

''Paisprezece meciuri în Premier League sunt o eternitate'', aşa că ''orice se poate întâmpla'' în cursa pentru titlu,...

Răzvan Burleanu – Starea medicală a lui Lucescu s-a îmbunătăţit, nu vorbesc despre variante de selecţioner

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, vineri, că starea de sănătate a selecţionerului Mircea Lucescu,...

JO 2026: Papa Leon le-a urat succes sportivilor de la Milano-Cortina

Papa Leon al XIV-lea a transmis vineri cele mai bune urări sportivilor care se pregătesc să concureze la...

Radu Drăguşin, inclus de Tottenham pe lista pentru Liga Campionilor

Fotbalistul român Radu Drăguşin a fost inclus de echipa engleză Tottenham Hotspur pe lista pentru Liga Campionilor, informează...