Venituri de 4,9 miliarde de lire sterline pentru cluburile din Premier League în timpul pandemiei

Data:

Cluburile din Premier League au înregistrat venituri totale de 4,9 miliarde de lire sterline (58,3 milioane euro) în 2020-2021, primul sezon complet după debutul pandemiei de coronavirus, în creştere cu 8% faţă de sezonul anterior, conform unui raport dat publicităţii de firma de consultanţă fiscală şi audit Deloitte, citat de agenţia DPA, potrivit Agerpres.

Deloitte estimează, totodată, că veniturile cluburilor din elita fotbalului englez vor atinge 5,5 miliarde de lire sterline pentru sezonul 2021-2022 şi 6 miliarde de lire 12 luni mai târziu, depăşind astfel nivelurile atinse înaintea crizei sanitare globale.

Potrivit raportului, a existat o recuperare pe piaţa combinată a fotbalului european, cu venituri totale care au crescut cu 10%, până la valoarea de 27,6 miliarde euro, în ciuda unei absenţe aproape totale a fanilor de pe stadioane, în perioada respectivă.

Creşterea a fost determinată în mare măsură de veniturile amânate din drepturile de difuzare, precum şi de succesul înregistrat de EURO 2020, disputat cu o întârziere de un an din cauza pandemiei.

Principalele cinci ligi europene – Premier League, Bundesliga, La Liga, Serie A şi Ligue 1 – au înregistrat venituri totale de 15,6 miliarde euro în 2020-2021, respectiv o creştere de trei la sută faţă de sezonul precedent.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vinicius trebuie să fie apt sută la sută fizic pentru a prinde CM 2026, consideră Ancelotti

Carlo Ancelotti, antrenorul echipei de fotbal a Braziliei, a declarat că atacantul Vinicius Jr trebuie să fie pregătit...

NHL – Dublă reuşită de Sidney Crosby pentru Pittsburgh Penguins

Starul Sidney Crosby a reuşit două goluri pentru Pittsburgh Penguins, care a învins-o pe Philadelphia Flyers cu scorul...

Ronald Araujo (FC Barcelona) a primit permisiunea de a lipsi pe termen nelimitat de la echipă

Ronald Araujo, fundaşul şi căpitanul echipei de fotbal FC Barcelona, a primit permisiunea clubului spaniol să lipsească pe...

NBA – LA Lakers a pierdut acasă, deşi Luka Doncic a marcat 38 de puncte

Los Angeles Lakers nu a putut evita înfrângerea pe teren propriu cu Phoenix Suns, scor 108-125, în ciuda...