Venirea lui Mbappe nu a schimbat echilibrul în vestiar, asigură Ancelotti

Data:

Antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a asigurat, marţi, că venirea în vara trecută a vedetei franceze Kylian Mbappe, care se afirmă meci după meci ca un lider în atacul clubului spaniol de fotbal, nu a schimbat echilibrul în vestiar, relatează AFP.

„Există mereu o bună ambianţă în vestiar. Aşa cum am spus, Mbappe a venit aici cu modestie, păstrând un profil scăzut. Eu cred, chiar, că ambianţa s-a îmbunătăţit într-un sens. Noi avem mai multă încredere pentru că unul din cei mai buni jucători ai lumii se află printre noi. În termeni de ego, nimic nu s-a schimbat”, a declarat Ancelotti la conferinţa de presă dinaintea primei manşe a semifinalei Cupei Spaniei, cu Real Sociedad, de la San-Sebastian.

Întrebat despre absenţa de la antrenament a lui Mbappe, Ancelotti a confirmat că cel mai bun marcator actual al clubului madrilen (28 de goluri în 39 de meciuri), suferă „de o problemă dentară”, dar va fi disponibil pentru partida de miercuri.

Totodată, tehnicianul italian a criticat din nou „un calendar absurd”, în timp ce campioana Europei şi a Spaniei abordează o perioadă decisivă cu meciuri cu miză mare la fiecare trei zile.

„Ţinând cont de calendarul absurd pe care îl avem, noi reuşim să facem faţă. Mâine (miercuri) va fi al 17-lea nostru meci în 52 de zile. Este un ritm total nesustenabil. Sunt obosit şi am impresia că şi voi sunteţi obosiţi. Avem nevoie de repaus”, le-a mai spus Ancelotti ziariştilor.

Mbappe, care a marcat 13 goluri în ultimele 12 meciuri pentru Real Madrid, a ratat antrenamentul de marţi după ce a suferit o extracţie dentară.


AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Madison Keys, bolnavă, a declarat forfait înaintea ultimului său meci de la Turneul Campioanelor

Slăbită de un virus, jucătoarea americană de tenis Madison Keys, care urma să o înfrunte pe kazaha Elena...

Lamine Yamal (FC Barcelona), evaluat la 350 de milioane de euro (CIES)

Lamine Yamal, tânărul star al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, este cel mai scump fotbalist sub...

Carlos Alcaraz, membru de onoare la clubul la care s-a format

Jucătorul spaniol Carlos Alcaraz, nr. 2 mondial, a fost numit membru de onoare al clubului Real Sociedad Club...

Inter şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro

Cluburile de fotbal Inter Milano, antrenat de Crisitan Chivu, şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului...