Valencia înlocuieşte Malaga în faza finală a grupelor Cupei Davis

Data:

Oraşul Valencia a fost selectat ca a patra gazdă pentru faza finală a grupelor Cupei Davis 2022, din luna septembrie, alături de Bologna, Glasgow şi Hamburg, conform anunţului făcut marţi de Federaţia internaţională de tenis (ITF), citată de Reuters, potrivit Agerpres.

Malaga era iniţial ales pentru faza finală a Cupei Davis (14-18 septembrie), dar a fost apoi preferat pentru găzduirea turneului final (sferturi, semifinale şi finală) al Cupei Davis, prevăzut între 21 şi 27 noiembrie.

ITF a precizat într-un comunicat că după atentă evaluare a candidaturilor a fost selectată cea a oraşului Valencia.

Tragerea la sorţi a grupelor din faza finală are loc la Malaga pe 26 aprilie, în loc de Londra, la sediul ITF, conform planificării iniţiale.

Cele 16 echipe care vor disputa faza finală de anul acesta sunt Croaţia, finalista de anul trecut, Serbia, Marea Britanie (invitate), Canada şi cele 12 echipe care au obţinut calificarea în martie – Germania, Argentina, Australia, Belgia, Coreea de Sud, Spania (3-1 cu România), SUA, Franţa, Italia, Kazahstan, Olanda şi Suedia.

Acestea vor fi repartizate în patru grupe care se vor juca în oraşe distincte între 14 şi 18 septembrie, în timp ce turneul final, la care participă primele două clasate în fiecare grupă se va disputa între 21 şi 27 noiembrie, la final de sezon.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...