Uruguay a remizat cu Coreea de Sud, 0-0 la Cupa Mondială

Data:

Selecţionatele Uruguayului şi Coreei de Sud au terminat la egalitate, 0-0 pe Education City Stadium din Doha, în Grupa H a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, anunță Agerpres.

Sud-americanii au avut cele mai mari ocazii, două bare, în acest meci în care niciuna dintre echipe nu a tras vreun şut pe spaţiul porţii.

Meciul a fost unul echilibrat în cea mai mare parte a sa, semănând cu un veritabil meci de şah, în care cele două echipe au riscat foarte puţin.

După ce în primul sfert de oră nici nu a ieşit din propria jumătate, echipa Uruguayului a avut primele ocazii notabile. Valverde a preluat cu dreptul şi a tras cu stângul din careu, peste poartă (19), apoi Nunez (22) nu a ajuns la o minge trimisă în faţa porţii, iar pe un contraatac foarte promiţător Olivera a greşit pasa pentru Nunez (27).

Sud-coreenii au avut o şansă mare de a deschide scorul, însă Ui Jo Hwang (34) a reluat de la 10 metri, puţin peste poartă.

În finalul primei reprize, ”celeştii” au avut o bară prin căpitanul Godin (43), care a trimis cu capul de la 8 m, după cornerul lui Valverde.

Nici repriza secundă nu a arătat diferit, chiar dacă sud-americanii au avut o posesie mai bună. Nunez (63) a fost blocat de portar în momentul centrării, Cavanii nu a ajuns la şutul-centrare al lui Nunez (81), iar Valverde a trimis o torpilă de la 25 de metri în bara porţii adverse (89).

”Războinicii Taeguk” au avut şi ei două şanse, însă Guesung Cho (77) a şutat de la 20 de metri pe lângă ţintă, iar Son a trimis şi el alături de la 20 de metri (90), după o greşeală a portarului Rochet.

Coreea de Sud, aflată la a 10-a participare consecutivă la Cupa Mondială, nu a trecut de grupe la ultimele două ediţii.

Uruguayul, după campioană mondială (1930, 1950), s-a oprit în sferturile de finală la ediţia din 2018.

Echipa sud-americană nu a reuşit să câştige decât o dată meciul său de debut la Cupa Mondială la ultimele opt ediţii (patru egaluri, trei eşecuri). Coreea de Sud nu a a obţinut nici ea victorii în meciul său de debut la ultimele trei ediţii.

Sursa: Agerpes

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...