Universitatea Cluj a scăpat printre degete victoria cu Chindia Târgovişte

Data:

Universitatea Cluj a scăpat printre degete victoria în meciul cu Chindia Târgovişte, terminat la egalitate, 2-2 (1-0), în deplasare, la Ploieşti, într-un meci din etapa a 26-a a Superligii, anunță Agerpres.

”U” a condus cu 2-0, prin golurile superbe marcate de senegalezul Mamadou Thiam (43), la capătul unui slalom personal, şi de portughezul Jose Gomes (50), cu o reluare pe spate. Lusitanul a marcat primul său gol oficial pentru ”şepcile roşii”.

Chindia a revenit marcând de două ori în repriza secundă, prin Cristian Neguţ (64 – penalty), după un fault comis de Florin Ilie la Godberg Barry Cooper, şi prin Deian Boldor (90+5).

Gazdele au avut şi o bară, prin Daniel Popa (81).

”U” Cluj, la care au debutat în acest meci Ivan Martic şi Dan Nistor, ambii veniţi de la Universitatea Craiova, are trei egaluri şi un eşec în ultimele patru runde.

Chindia e neînvinsă în acest an, cu două victorii şi trei egaluri.

În tur, Universitatea s-a impus cu 1-0.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Irina Begu s-a oprit în turul al doilea la Madrid (WTA)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de americanca Madison Keys, cu 7-6 (7/3), 7-6 (8/6),...

Veteranul Richard Gasquet a pierdut meciul cu numărul 1.000 al carierei, la Madrid (ATP)

Jucătorul francez de tenis Richard Gasquet (116 ATP) a pierdut joi meciul cu numărul 1.000 al carierei sale,...

Geraint Thomas, liderul echipei Ineos în Turul Italiei 2024

Ciclistul galez Geraint Thomas, clasat pe locul secund în Turul Italiei din 2023, va fi liderul echipei Ineos...

Roland Garros va dispune de un al doilea teren acoperit pentru turneul de Grand Slam şi JO 2024

Complexul sportiv Roland Garros a raportat finalizarea lucrărilor de modernizare înaintea turneului de Grand Slam (20 mai-9 iunie),...