Un tânăr participant la Semimaratonul Elche a încetat din viață la finalul cursei; acesta avea doar 21 de ani

Data:

Un participant la semimaratonul Elche a încetat din viață, duminică, la finalul cursei. El avea 21 de ani, potrivit activenews.ro.

Conform organizatorilor maratonului la care a participat și tânărul concurent, acesta s-ar fi prăbușit imediat după ce a trecut linia de sosire, însă nu a mai putut fi salvat, deși a fost dus la spital în speranța că va supraviețui.

„În această dimineață, un alergător a murit după ce a terminat Semimaratonul Elche în jurul orei 11:25, după aproape o oră și jumătate de alergare. Tânărul a trecut linia de sosire și acolo i s-a făcut rău. El a fost asistat rapid de către lucrătorii sanitari care se aflau acolo, au efectuat manevre de resuscitare înainte de a-l duce la ambulanța care l-a transportat la Spitalul General. Acolo a fost confirmat decesul.

Temperaturile ridicate și căldura puternică au fost principalele caracteristici ale zilei, cu temperaturi maxime de aproximativ 30 de grade Celsius. De-a lungul cursei s-au înregistrat unele leșinuri din cauza lipotimiei”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, medaliile de bronz în Liga Naţională

ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a cucerit medaliile de bronz în Liga Naţională de baschet feminin, după ce a...

Tenis: Djokovic va absenta la turneul de la Madrid

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a decis să nu participe la ediţia din acest an a...

Tenis: Rafael Nadal ar putea participa la competiţia Laver Cup

Jucătorul spaniol Rafael Nadal, care încearcă să revină pe circuit pentru un ultim sezon al carierei sale, va...

UEFA s-a pronunţat în favoarea unor loturi de 26 de jucători la EURO 2024

Comisia pentru competiţiile echipelor naţionale din cadrul UEFA s-a pronunţat, cu o majoritate strânsă, pentru mărirea de la...