Un şcolar nord-irlandez de 13 ani a devenit cel mai tânăr fotbalist senior în Marea Britanie

Data:

Şcolarul nord-irlandez Christopher Atherton a devenit cel mai tânăr fotbalist britanic care a jucat pentru o echipă de seniori, când a intrat în joc în cursul unui meci din Cupa Ligii, informează AFP, potrivit Agerpres.

Antrenorul lui Glenavon, club din prima divizie nord-irlandeză, i-a introdus în joc pe Atherton în repriza a doua a partidei câştigate cu scorul de 6-0 în faţa formaţiei Dollingstown..

Christopher Atherton, în vârstă de 13 ani şi 329 de zile, a doborât cu această ocazie precedentul record de precocitate, deţinut timp de 42 de ani de irlandezul Eamon Collins, care şi-a făcut debutul pentru Blackpool la vârsta de 14 ani şi 323 de zile, în 1980.

„El poate vedea asta ca pe o recompensă pentru implicarea sa la antrenamente”, a declarat Gary Hamilton, antrenorul clubului nord-irlandez pentru Sky Sports. „Am început să-l aducem la antrenamentele primei echipe anul trecut şi s-a adaptat foarte bine”, a adăugat tehnicianul.

Predecesorul lui Atherton în analele fotbalului britanic, Eamon Collins, a avut o carieră modestă, cele trei selecţii la naţionala Under-21 a Irlandei fiind cea mai mare realizare a sa.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Oţelul Galaţi, în finala Cupei României

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Universitatea...

Tenis: Casper Ruud, în sferturi la Barcelona

Jucătorul norvegian de tenis Casper Ruud (6 ATP, favorit nr. 3) s-a calificat joi în sferturile de finală...

Scrimă: Fiul lui Mihai Covaliu, Vlad, campion mondial de juniori la sabie

Sportivul român Vlad Covaliu (CS Dinamo Bucureşti) a cucerit medalia de aur în proba individuală de sabie a...

Handbal feminin: România, în grupă cu Muntenegru, Cehia şi Serbia la EURO

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European...