Un portar belgian a murit după ce a apărat un penalty

Data:

Portarul belgian Arne Espeel, 25 ani, a decedat pe teren, la câteva momente după ce a apărat un penalty într-un meci de amatori, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Winkel Sport B, din a doua divizie regională a Brabantului de Vest, conducea cu 2-1 pe Westrozebeke, când arbitrul a acordat un penalty adversarilor în repriza secundă.

Conform presei belgiene, Espeel a respins şutul de la 11 metri, dar a căzut apoi imediat la pământ. Deşi a primit ajutor de urgenţă, inclusiv resuscitare cu un debrifilator din ambulanţă, portarul a fost declarat mort la puţin timp după sosirea la spital.

”Winkel Sport este în doliu foarte profund din cauza morţii subite a lui Arne Espeel. Le transmitem din toată inima familiei şi prietenilor lui Arne condoleanţe pentru această grea pierdere”, a declarat clubul într-un comunicat.

După ziarul Het Nieuwsblad, peste o mie de oameni s-au prezentat luni pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Espeel.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Lewis Hamilton neagă existenţa unor tensiuni în cadrul echipei Ferrari

Lewis Hamilton a negat existenţa unor tensiuni în cadrul echipei de Formula 1 Ferrari, după comentariile recente ale...

Preşedintele CONMEBOL pledează pentru o Cupă Mondială cu 64 de echipe în 2030

Preşedintele Confederaţiei sud-americane de fotbal (CONMEBOL), Alejandro Dominguez, a afirmat miercuri că propunerea sa de a se organiza,...

Democraţii ‘răspund’ cu imaginile lui Messi la videoclipul lui Trump cu Cristiano Ronaldo

Partidul Democrat din Statele Unite a postat miercuri imagini cu starul argentinian Lionel Messi pe contul său de...

Neymar, înger şi demon pentru Santos FC în campionatul Braziliei

Starul brazilian Neymar a trecut de la extaz la agonie, miercuri, în cursul meciului pe care actuala sa...