Un nou accident petrecut în Raliul Maramureşului

Data:

Echipajul 119, format din Cătălin Catana şi Arnold Caitanu (Dacia Logan), din cadrul Rally 2, a ieşit în decor, duminică, în cadrul probei speciale cu numărul 8, Codrul Butesii, la Raliul Maramureşului, prima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Betano, a anunţat Federaţia Română de Automobilism Sportiv pe site-ul său oficial, potrivit Agerpres.

Maşina de concurs a lovit un cap de pod, ajungând în afara traseului, iar cei doi sportivi au rămas încarceraţi. Acesta era ultimul echipaj în ordinea de start de la Raliul Maramureşului.

Toate echipele medicale de intervenţie şi descarcerare au ajuns rapid la faţa locului şi au luat toate măsurile, conform protocolului medical. Echipajul de descarcerare a intervenit rapid şi i-a extras pe cei doi din maşina de concurs. Ambii sunt stabili, conştienţi şi cooperanţi, conform reprezentanţilor Comisiei Medicale FRAS.

Pilotul Cătălin Catana a fost transportat cu elicopterul la spital, iar copilotul Arnold Caitanu cu ambulanţa Serviciului de Ambulanţă Judeţean pentru mai multe investigaţii. Ambii sunt în afara oricărui pericol.

În urma investigaţiilor, Cătălin Catana a fost diagnosticat cu fractura de bazin cu deplasare şi urmează să fie supus unei intervenţii chirurgicale, în timp ce Arnold Caitanu are o fractura de bazin, dar nu are nevoie de operaţie.

Echipajul Bogdan Marişca/Sebastian Itu (Ford Fiesta R5) a fost implicat într-un accident, sâmbătă, la Raliul Maramureşului, ieşind în decor în timpul probei speciale cu numărul 5, Copalnic. Copilotul a fost transportat spre UPU Baia Mare cu ambulanţa de la SAJ, fiind diagnosticat cu un traumatism cranio cerebral uşor şi un hematom la cotul drept. Cooperant şi conştient, acesta este în afara oricărui pericol, dar se află sub investigaţii. Pilotul Bogdan Marişca este alături de el la spital, acesta neavând nevoie de nicio intervenţie medicală.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Klopp va lucra ca analist al canalului Magenta TV la CM 2026

Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, va fi analistul canalului Magenta TV în timpul Cupei Mondiale...

Kylian Mbappe, forfait pentru meciul Franţei cu Azerbaidjan (FFF)

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, a declarat forfait pentru meciul cu Azerbaidjan din deplasare, din cadrul preliminariilor Cupei...

Şantajiştii familiei Schumacher, din nou pe banca acuzaţilor

Cei trei bărbaţi, condamnaţi în februarie anul trecut pentru tentativă de extorcare a familiei legendei germane a Formulei...

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...