Un meci din NBA va fi organizat la Paris în ianuarie 2023

Data:

Liga profesionistă nord-americană de baschet va va programa pe 19 ianuarie în capitala Franţei un meci între Chicago Bulls şi Detroit Pistons, la trei ani de la primul meci din sezonul regular la Paris-Bercy, a anunţat, marţi, NBA, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Liga promisese acest meci, dar pandemia de Covid-19 a întârziat planurile sale.

Astfel, după trei ani va avea loc un al doilea meci din prestigiosul campionat nord-american la Paris, în sala din Bercy, care va găzdui după 18 luni fazele finale ale turneelor olimpice masculin şi feminin de baschet.

„Fabulos! NBA revine la Paris, care este unul din cele mai frumoase oraşe din lume, ţara este fabuloasă şi noi suntem nerăbdători să-i vedem pe Bulls şi Pistons jucând”, a declarat BJ Armstrong, fost coordonator al lui Chicago Bulls în perioada lui Michael Jordan.

În urmă cu trei ani, 15.000 de posesori de bilete, din cele 100.000 de cereri, l-au urmărit pe starul grec Giannis Antetokounmpo, MVP-ul 2019 şi 2020, pentru primul mare spectacol marca NBA în Franţa, în cadrul unui meci din sezonul regular, pe care Milwaukee Bucks l-a câştigat contra echipei Charlotte Hornets.

Pentru NBA, acesta va fi al 34-lea meci disputat în afara Statelor Unite şi Canadei, în ceea ce se numeşte „Global Games”, lansate în noiembrie 1990 şi găzduite de patru ţări: Japonia şi Mexic în anii 1990 şi începutul anilor 2000, apoi Mexic şi Marea Britanie în anii 2010, iar în final în Franţa.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...