Un grup de sportive atacă federaţia canadiană în justiţie pentru rele tratamente

Data:

Un grup de gimnaste a depus plângere împotriva Gymnastics Canada, federaţia naţională, şi a organizaţiilor provinciale pentru că au tolerat un climat de rele tratamente fizice şi psihologice la cluburi timp de decenii, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Această acţiune (în justiţie) derivă din abuzul psihic, sexual şi psihologic împotriva gimnastelor din Canada în timp ce se aflau sub responsabilitatea organizaţiilor de gimnastică provinciale şi ale Gymnastics Canada”, se arată în document.

Conform avocaţilor, „cultura controlului şi comportamentele abuzive” a condus la crearea unui mediu în care „abuzurile şi relele tratamente aplicate sportivelor sunt monedă curentă”. De asemenea, antrenorilor le este reproşat că au avut contacte fizice inadecvate cu gimnastele.

Această acţiune în justiţie survine la o lună după ce peste 70 de gimnaste au publicat o scrisoare deschisă pentru a denunţa o „cultură toxică şi practici abuzive care persistă în lumea gimnasticii din Canada”.

În scrisoare, care a adunat în cele din urmă 400 de semnături, gimnastele solicită guvernului federal să întreprindă o „anchetă independentă” pentru a face lumină în această speţă.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...