UEFA va efectua pe 13 decembrie tragerea la sorţi a grupelor preliminare ale CM 2026

Data:

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) va efectua pe 13 decembrie, la Zurich, tragerea la sorţi a grupelor preliminare pentru Cupa Mondială din 2026, prima ediţie cu 48 de selecţionate, dintre care 16 europene, scrie EFE.

Faza de calificare din Europa va debuta în martie 2025 şi se va finaliza în martie 2026, în urma căreia 12 echipe vor obţine calificarea directă, iar alte patru, în urma unor baraje, a confirmat UEFA.

Echipele europene vor fi repartizate prin tragere la sorţi în 12 grupe de câte patru şi cinci echipe, care vor juca meciuri tur-retur. Grupele de cinci echipe programează meciurile începând din martie 2025, iar de patru echipe din septembrie 2025, iar toate meciurile se vor încheia până în noiembrie 2025.

Cele 12 câştigătoare ale grupelor obţin biletele la turneul final din SUA, Canada şi Mexic, în timp ce echipele de pe locul secund vor disputa un play-off alături de cele mai bine clasate patru echipe din Liga Naţiunilor 2024/2025 şi care nu ocupă unul din primele două locuri în grupă.

Aceste 16 echipe vor participa la o tragere la sorţi pentru a forma patru tururi de calificare cu câte 4 echipe fiecare, care includ meciuri semifinale şi finale în fereastra internaţională a lunii martie 2026, între 26 şi 31 ale lunii respective. Câştigătoarele celor patru finale obţin ultimele bilete la CM 2026.

Cupa Mondială din 2026 va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie în 16 locuri oraşe: 11 din Statele Unite (Atlanta, Boston, Dallas, Houston, Kansas City, Los Angeles, Miami, New York, Philadelphia, San Francisco şi Seattle), 3 din Mexic (Guadalajara, Ciudad de Mexico şi Monterrey) şi 2 din Canada (Toronto şi Vancouver).

Finala CM 2026 se va disputa la New York.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...