UEFA va anula biletele achiziţionate prin vânzări neautorizate la finalele sale

Data:

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) le-a reamintit suporterilor că biletele pentru finalele competiţiilor organizate sub egida sa pot fi cumpărate doar prin intermediul UEFA.com şi a anunţat că va lua măsuri (inclusiv anularea biletelor) atunci când vor fi identificate încălcări ale termenilor şi condiţiilor sale, informează forul continental, citat de EFE.

UEFA a anunţat, luni, că biletele achiziţionate de pe piaţa secundară, de la terţi, site-uri, agenţii sau vânzători neautorizaţi pot fi anulate în orice moment şi a semnalat că fanii nu pot primi bilete de intrare la meciuri de la terţe persoane neautorizate.

Într-un comunicat dat publicităţii, UEFA a asigurat că îşi aplică în mod activ termenii şi condiţiile de vânzare a biletelor, inclusiv prin monitorizare online şi a confirmat că au fost deja anulate bilete şi este posibil să existe şi alte anulări.

De asemenea, forul continental le-a recomandat fanilor să nu se deplaseze la stadioane fără bilete de intrare, întrucât accesul este permis doar în baza unui bilet valid.

Biletele emise pentru finalele competiţiilor intercluburi UEFA sunt sută la sută digitale şi sunt disponibile prin intermediul aplicaţiei oficiale UEFA Mobile Tickets, care include funcţii de securitate menite să combată vânzările neautorizate.

De asemenea, capturile de ecran de pe telefoanele mobile nu sunt valide şi oricărei persoane care va încerca să le folosească îi va interzis dreptul de acces.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manuel Neuer este pregătit să revină la naţionala Germaniei, a anunţat agentul său

Forma recentă a portarului Manuel Neuer au reaprins speculaţiile legate despre o posibilă revenire a campionului mondial din...

Elisabeta Lipă (FRC): Canotajul românesc nu va lăsa garda jos nici la Mondialele de la Shanghai

Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj (FRC), Elisabeta Lipă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, la fel...

Michael Ballack consideră că Bayern nu este una dintre favorite în Liga Campionilor

Fostul internaţional german Michael Ballack consideră că Bayern Munchen nu poate fi considerată printre echipele de top în...

Cristiano Ronaldo a egalat recordul de goluri marcate în preliminariile Cupei Mondiale

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a egalat recordul de goluri marcate în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal, prin reuşita...