UEFA şi FIFPRO, preocupate de sănătatea jucătorilor, după accidentările lui Yamal şi Dembele

Data:

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele Sindicatului internaţional al fotbaliştilor profesionişti (FIFPRO), David Terrier, au solicitat adoptarea de măsuri pentru protejarea sănătăţii jucătorilor, subliniind că actualul calendar tot mai aglomerat de meciuri a atins un punct critic, informează Reuters.

Comunicatul comun al celor doi oficiali a venit după ce antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, a criticat modul în care Spania a gestionat accidentarea la inghinali a lui Lamine Yamal, germanul afirmând că jucătorului în vârstă de 18 an i s-au administrat analgezice pentru a juca în meciurile de calificare la Cupa Mondială, în ciuda faptului că s-a plâns de disconfort.

Paris Saint-Germain a declarat luna aceasta că solicită măsuri corective şi a acuzat personalul medical al naţionalei Franţei că ignoră recomandările lor privind riscurile de accidentare după ce Ousmane Dembele şi Desire Doue s-au întors la club accidentaţi.

Sindicatul jucătorilor din Franţa (UNFP) a dat vina şi pe calendarul internaţional, pentru că pune în pericol sănătatea jucătorilor.

Ceferin şi Terrier, care s-au întâlnit săptămâna trecută în Albania, au îndemnat UEFA, asociaţiile, ligile, cluburile şi sindicatele să colaboreze pentru a proteja bunăstarea jucătorilor, susţinând în acelaşi timp valorile piramidei fotbalistice europene.

„Colaborarea noastră cu FIFPRO Europa reflectă o responsabilitate comună de a proteja sănătatea jucătorilor şi de a consolida fundamentele jocului”, a declarat Ceferin.

„Fotbalul naţional rămâne un pilon al identităţii şi unităţii Europei. Pe măsură ce cerinţele faţă de jucători cresc, este mai important ca niciodată să colaborăm – cu asociaţiile naţionale, ligile, cluburile şi jucătorii – pentru a găsi soluţii echilibrate pentru viitorul sportului”, a spus la rândul său Terrier, adăugând că există o responsabilitate colectivă de a lua măsuri. „Cu toţii recunoaştem că actualul calendar a ajuns la un punct de cotitură”, a precizat el.

„În Europa, suntem norocoşi să avem instrumentele şi partenerii – inclusiv cluburi, ligi şi asociaţii naţionale – pentru a construi protocoale care să protejeze bunăstarea jucătorilor şi să se asigure că atât fotbalul naţional, cât şi cel de club continuă să inspire, să se unească şi să crească”, a mai afirmat oficialul francez.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

[P]Cum pariezi pe naționala României la meciurile oficiale

Meciurile oficiale ale naționalei României, fie că vorbim de preliminarii, Nations League sau turnee finale, atrag mereu atenția...

Fotbal – CM 2026: Salah, incert pentru a debuta în meciul cu Australia

Atacantul şi căpitanul echipei Egiptului, Mohamed Salah, care a părăsit terenul din cauza unei accidentări în timpul ultimului...

Fotbal – CM 2026: Elveţia a meritat calificarea în optimi, consideră selecţionerul Murat Yakin

Elveţia a reuşit o victorie superb orchestrată în faţa Algeriei (scor 2-0), joi la Vancouver, pentru a se...

Fotbal – CM 2026: Ronaldo vede Spania ca pe o candidată la câştigarea titlului mondial

Cristiano Ronaldo consideră că selecţionata Spaniei este o "candidată la câştigarea Cupei Mondiale" şi a anticipat un meci...