UEFA a anunţat că nu s-au înregistrat probe pozitive la Europeanul de Fotbal Feminin

Data:

Programul antidoping al UEFA pentru Campionatul European de fotbal feminin 2022 din Marea Britanie nu a înregistrat niciun caz pozitiv, atât înaintea cât şi în timpul competiţiei, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Programul de controale a început în luna ianuarie şi s-a încheiat cu finala competiţiei dintre Anglia şi Germania, din 31 iulie, perioadă în care s-au efectuat 416 de teste antidoping.

Conform informaţiilor din baza de date a Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA), UEFA a prelevat 84 de mostre în afara competiţiei de la jucătoare ale echipelor naţionale în săptămânile meciurilor de calificare la Cupa Mondială 2023, în februarie, aprilie, precum şi în iunie, cu câteva zile înainte de turneu.

În plus, organismul european a prelevat 124 de probe în timpul celor 31 de meciuri ale turneului final din Anglia, pentru care a contractat laboratorul acreditat WADA din Londra pentru a analiza probele.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...