U Cluj a urcat pe locul secund în Liga a 2-a, după victoria cu Petrolul

Data:

FC Universitatea Cluj a urcat pe locul secund în faza play-off a Ligii a II-a de fotbal, după ce a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 3-1 (3-0), pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a şasea, potrivit Agerpres.

”U” a avut o primă jumătate de oră de excepţie, marcând de trei ori, prin Dragoş Tescan (6, 26) şi Florin Ilie (18). Golul liderului a fost semnat de malianul Sory Ibrahim Diarra (64 – penalty), după ce portarul Andrei Gorcea l-a faultat în careu pe Simon Măzărache.

Clujenii au avut o bară, prin Ely Fernandes (11), care a ratat o ocazie uriaşă în repriza secundă (55).

Petrolul a avut două bare, prin Bart Meijers (30) şi Cosmin Tucaliuc (33), din lovitură liberă.

Diarra a ratat o ocazie bună în min. 70, după ce l-a driblat pe portarul Gorcea, dar a intrat în unghi.

Oaspeţii putea primi un penalty şi în min. 46, la o intervenţie a lui Romario Pires asupra lui Mihai Constantinescu.

Petrolul a jucat finalul în zece oameni, deoarece Diarra s-a accidentat în min. 74 şi nu a mai putut continua jocul, după ce antrenorul Nicolae Constantin efectuase toate schimbările.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...