U-BT Cluj a pierdut meciul al doilea din sferturile Ligii Campionilor la baschet masculin

Data:

U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în deplasare de echipa germană MHP Riesen Ludwigsburg, cu scorul de 92-75 (16-19, 24-14, 24-24, 28-18), în al doilea meci al sfertului de finală din Liga Campionilor baschet masculin, potrivit Agerpres.

Campioana României, care s-a impus pe 5 aprilie la Cluj, cu 76-73, va juca meciul decisiv pentru calificarea în semifinale pe teren propriu, săptămâna viitoare. Sferturile se joacă după sistemul cel mai bun din trei partide.

”U” a avut un început bun de meci în Germania şi a terminat primul sfert în avantaj, 19-16. Gazdele au preluat controlul şi la jumătatea confruntării aveau şapte puncte în plus pe tabelă, 40-33. Sfertul al treilea a fost echilibrat, 24-24, Patrick Richard reuşind o aruncare de trei puncte în ultima secundă, dar debutul ultimului sfert a fost foarte slab pentru jucătorii pregătiţi de Mihai Silvăşan. MHP Riesen avea 12-0 după primele patru minute, fapt care a tranşat soarta partidei.

La clujeni au evoluat Stefan Bircevic 5 puncte, 6 recuperări, 1 pasă decisivă, Luca Colceag, Ştefan Grasu 4 p, 1 rec, 1 pd, Karel Guzman 15 p, 7 rec, 1 pd, Nandor Kuti 1 rec, 1 pd, Brandon Brown 12 p, 4 rec, 8 pd, Dustin Hogue 7 p, 1 rec, Patrick Richard 8 p, 6 rec, 3 pd, Elijah Stewart 8 p, 3 rec, Andrija Stipanovic 16 p, 4 rec, 5 pd.

Pentru echipa germană au jucat Jacob Patrick 3 p, 1 rec, Johannes Patrick, Jonathan Baehre 1 rec, Lukas Herzog 1 pd, Jonas Wohlfarth-Bottermann 3 p, 2 rec, Jordan Hulls 5 p, Justin Simon 17 p, 9 rec, 4 pd, James Woodard 11 p, 4 rec, 3 pd, Jonah Radebaugh 18 p, 7 rec, 4 pd, Yorman Polas Bartolo 14 p, 4 rec, 1 pd, Tremmell Darden 3 p, 2 rec, Ethan Happ 18 p, 6 rec, 3 pd.

Dacă va trece de MHP Ludwigsburg, ”U” o va înfrunta în semifinale pe BAXI Manresa sau Unicaja.

Turneul Final Four va avea loc în perioada 6-8 mai, la Bilbao.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...