Turul Franţei ar putea avea startul la Berlin în 2029

Data:

Turul Franţei ar putea avea startul la Berlin în 2029, după cum speră organizatorii proiectului „Grand Depart Allemagne”, al cărui preşedinte, Thomas Hofmann, susţine că a avut „discuţii foarte bune” cu ASO, compania care organizează celebra cursă ciclistă, informează AFP.

„Avem discuţii foarte bune. ASO ne oferă şanse foarte, foarte bune pentru candidatura din 2029, cu condiţia ca Berlinul să fie implicat”, a explicat Thomas Hofmann, preşedintele „Grand Depart Allemagne”, agenţiei de presă germane SID, o filială a AFP.

„Sub ce formă va fi – o etapă completă, un prolog sau o cursă contracronometru etc. – rămâne de definit, la fel ca şi întregul traseu, care trebuie încă finalizat în diferitele regiuni”, a adăugat Hofmann.

Iniţial, iniţiativa viza ca Turul Franţei să aibă startul în Germania în 2030, cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a Reunificării Germaniei (3 octombrie 1990), cu etape în trei landuri, Saxonia, Saxonia-Anhalt şi Turingia. Însă cea de-a 40-a aniversare a căderii Zidului Berlinului, în 2029, ar fi mai semnificativă.

„Evident, o candidatură germană cu Berlinul ar fi mai puternică. Pentru mine, ca francez, dar şi pentru mulţi alţi europeni, acest eveniment este legat în primul rând de căderea Zidului Berlinului în noiembrie 1989. Ar fi un semnal foarte puternic pentru mine: Berlin 2029 şi căderea Zidului în 1989”, a explicat în ianuarie, responsabilul Turului Franţei, Christian Prudhomme, pentru televiziunea publică germană ARD.

Landul Berlin a indicat în februarie postului local de televiziune publică RBB că studiază posibilitatea de a găzdui Turul şi că poartă discuţii cu celelalte trei state regionale (Saxonia, Saxonia-Anhalt şi Turingia), în special pentru a studia costurile şi a stabili un plan de finanţare.

Praga, capitala Cehiei, şi Slovenia, ţara lui Tadej Pogacar, cvadruplu câştigător al Turului, sunt, de asemenea, interesate de startul Marii Bucle în 2029.

Turul Franţei a pornit din Germania de patru ori: în 1965 de la Koln, în 1980 de la Frankfurt, în 1987 din Berlinul de Vest şi în 2017 de la Dusseldorf.

Între 2022 şi 2027, Turul va fi început o singură dată din Franţa (în 2025 la Lille). Startul a avut loc la Copenhaga în 2022, Bilbao (Spania) în 2023, Florenţa (Italia) în 2024. Anul acesta, Turul va avea startul la Barcelona, iar în 2027 în oraşul scoţian Edinburgh.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liverpool este capabilă să facă ceva special în returul cu PSG, crede antrenorul Arne Slot

Antrenorul echipei FC Liverpool, Arne Slot, a declarat luni că elevii săi trebuie să marcheze primul gol în...

Luis Enrique (PSG) se aşteaptă la un meci dificil la Liverpool, în Liga Campionilor

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a declarat luni că se aşteaptă la un "meci complicat" la Liverpool,...

Netflix anunţă un serial documentar despre Rafael Nadal

Gigantul streaming Netflix a anunţat, luni, lansarea, la sfârşitul lunii mai, a unui nou serial documentar sportiv care...

Real Madrid, ‘un dar de la Dumnezeu’ pentru Kylian Mbappe

Atacantul Kylian Mbappe, căpitanul selecţionatei de fotbal a Franţei, a afirmat că posibilitatea de a juca la Real...