Trump cere Australiei să ofere azil jucătoarelor echipei Iranului

Data:

Preşedintele american Donald Trump a cerut luni Australiei să acorde azil jucătoarelor echipei feminine de fotbal a Iranului, participante la Cupa Asiei, şi să nu le trimită înapoi în Iran, „unde vor fi cu siguranţă ucise”, relatează AFP.

Australia „face o greşeală umanitară teribilă”, a scris preşedintele SUA pe reţeaua sa Truth Social, adăugând către prim-ministrul australian Anthony Albanese: „Statele Unite le vor primi dacă nu o faceţi”.

După cum s-a anunţat, Reza Pahlavi, fiul ultimului şah al Iranului, a cerut luni Australiei să asigure siguranţa echipei naţionale feminine de fotbal a Iranului, care refuzase să cânte imnul naţional înaintea unui meci din Cupa Asiei.

Cei 26 de membri ai delegaţiei iraniene au sosit în Australia cu câteva zile înainte de începerea atacurilor aeriene americano-israeliene, care au dus în special la moartea liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

Un număr tot mai mare de persoane, inclusiv activişti şi personalităţi politice, care cer Australiei să acorde azil jucătoarelor.

Jucătoarele au rămas tăcute în timp ce imnul naţional iranian era intonat înaintea primului lor meci din turneu cu Coreea de Sud (0-3), pe 2 martie în Grupa A. Apoi l-au cântat înaintea meciurilor care au urmat, cu Australia (0-4), din 5 martie, şi cu Filipine (0-2), din 8 martie.

Această atitudine a fost interpretată ca un act de rebeliune, iar un prezentator al televiziunii de stat le-a etichetat pe jucătoare drept ”trădătoare de război”, reprezentând ”culmea dezonoarei”.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liverpool este capabilă să facă ceva special în returul cu PSG, crede antrenorul Arne Slot

Antrenorul echipei FC Liverpool, Arne Slot, a declarat luni că elevii săi trebuie să marcheze primul gol în...

Luis Enrique (PSG) se aşteaptă la un meci dificil la Liverpool, în Liga Campionilor

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a declarat luni că se aşteaptă la un "meci complicat" la Liverpool,...

Netflix anunţă un serial documentar despre Rafael Nadal

Gigantul streaming Netflix a anunţat, luni, lansarea, la sfârşitul lunii mai, a unui nou serial documentar sportiv care...

Real Madrid, ‘un dar de la Dumnezeu’ pentru Kylian Mbappe

Atacantul Kylian Mbappe, căpitanul selecţionatei de fotbal a Franţei, a afirmat că posibilitatea de a juca la Real...