Tricoul purtat de Andy Murray la ediţia din 2013 de la Wimbledon a fost scos la licitaţie

Data:

Tricoul purtat de tenismanul britanic Andy Murray cu ocazia triumfului său istoric la ediţia din 2013 de la Wimbledon ar putea împodobi în curând peretele casei unui fan norocos, la preţul corect, după ce a fost scos la licitaţie împreună cu alte suveniruri sportive de la turneu, informează Reuters.

Murray, în vârstă de 38 de ani, a câştigat două dintre cele trei titluri ale sale de Mare Şlem la Wimbledon şi a pus capăt aşteptării de 77 de ani a Marii Britanii pentru a avea un campion la simplu masculin la Grand Slam-ul pe iarbă în 2013, când l-a învins pe Novak Djokovic în trei seturi în finală.

Unul din cele trei tricouri Adidas purtate de scoţian în acel meci va fi scos la vânzare în cadrul unei licitaţii online organizate de Graham Budd Auctions în parteneriat cu Golden Age of Tennis, licitaţia urmând să se încheie pe 13 iulie.

Tricoul lui Murray, semnat de jucător şi autentificat de îngrijitorul şef al terenului de la Wimbledon, se aşteaptă să fie vândut cu până la 8.000 de lire sterline (10.928 de dolari), în timp ce şapca sa de baseball de la acelaşi meci ar putea ajunge la aproape 3.500 de lire sterline.

„Nu există un moment mai bun decât săptămânile de la Wimbledon pentru a celebra istoria tenisului”, a declarat David Convery, şeful diviziei de suveniruri sportive de la Graham Budd Auctions, într-un comunicat.

„Această licitaţie prezintă piese cu adevărat emblematice… fiecare articol are o legătură puternică cu cele mai mari momente ale sportului”, a adăugat el.

Fanii pot achiziţiona şi fileul folosit în meciul epic din 2010 dintre John Isner şi Nicolas Mahut, cel mai lung meci profesionist de tenis din istorie, care a durat 11 ore şi cinci minute şi s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile.

Cordonul fileului poartă semnătura lui Isner şi Mahut.

Mingi de tenis de la Wimbledon cu autografele lui Rafa Nadal, Roger Federer, Djokovic şi Murray sunt, de asemenea, la ofertă, la preţuri cuprinse între 300 şi 500 de lire sterline.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Madison Keys, bolnavă, a declarat forfait înaintea ultimului său meci de la Turneul Campioanelor

Slăbită de un virus, jucătoarea americană de tenis Madison Keys, care urma să o înfrunte pe kazaha Elena...

Lamine Yamal (FC Barcelona), evaluat la 350 de milioane de euro (CIES)

Lamine Yamal, tânărul star al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, este cel mai scump fotbalist sub...

Carlos Alcaraz, membru de onoare la clubul la care s-a format

Jucătorul spaniol Carlos Alcaraz, nr. 2 mondial, a fost numit membru de onoare al clubului Real Sociedad Club...

Inter şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro

Cluburile de fotbal Inter Milano, antrenat de Crisitan Chivu, şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului...