Tricou semnat de Cristiano Ronaldo, scos la licitaţie pentru ajutorarea victimelor cutremurului din Turcia

Data:

Un tricou semnat de starul portughez Cristiano Ronaldo va fi scos la licitaţie de fotbalistul turc Merih Demiral, alături de cele ale altor doi jucători cu care acesta a fost coleg la Juventus Torino, argentinianul Paulo Dybala şi italianul Leonardo Bonucci, pentru ajutorarea victimelor cutremurului din ţara sa, informează agenţia Anadolu, citată de Agerpres.

Demiral, în vârstă de 24 de ani, care joacă în prezent la o altă echipă din Serie A, Atalanta Bergamo, după ce a evoluat la Juve între 2019 şi 2022, a spus că Ronaldo, Bonucci şi Dybala i-au transmis condoleanţe după tragedia produsă în sud-estul Turciei.

Fotbalistul turc a scris pe Twitter că va licita tricoul semnat de Cristiano Ronaldo şi aflat în colecţia sa, în timp ce Bonucci şi Dybala şi-au donat tricourile semnate pentru a fi vândute.

Cristiano Ronaldo, cvintuplu câştigător al Balonului de Aur, a semnat pe 31 decembrie cu echipa Al-Nassr din Arabia Saudită, după ce şi-a reziliat contractul cu fostul său club, Manchester United, din cauza neînţelegerilor cu antrenorul Erik ten Hag.

Fundaşul Leonardo Bonucci joacă în continuare la Juventus Torino, cu care a cucerit opt titluri în Serie A, în timp ce atacantul Paulo Dybala s-a transferat între timp la AS Roma, după ce a câştigat în total 12 trofee alături de „Bătrâna Doamnă”, inclusiv cinci titluri de campion al Italiei.

Cel puţin 5.434 de persoane au murit şi 31.777 au fost rănite în 10 provincii din Turcia, după două cutremure puternice care au zguduit luni sud-estul ţării.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Turul Italiei 2026 va debuta în data de 8 mai, pe ţărmul Mării Negre

Cea de-a 109-a ediţie a Turului ciclist al Italiei va debuta în data de 8 mai, pe ţărmul...

FIFA va anunţa calendarul Cupei Mondiale 2026 pe 6 decembrie

Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) va dezvălui calendarul meciurilor Cupei Mondiale din 2026 în cadrul unei transmisii globale...

Superliga – etapa a 18-a – rezultatele şi clasamentul

Meciurile din etapa a 18-a a ediţiei 2025-2026 a Superligii de fotbal au avut loc de vineri până...

Universitatea Cluj – Universitatea Craiova 0-0, în Superligă

Universitatea Cluj a terminat la egalitate cu Universitatea Craiova, 0-0, luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci...