Tottenham, victorie la limită în meciul cu Manchester United (1-0), în Premier League

Data:

Echipa Tottenham Hotspur a învins la limită pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formaţia Manchester United, duminică, într-un meci din etapa a 25-a a campionatului de fotbal al Angliei.

Londonezii, fără fundaşul român Radu Drăguşin, indisponibil până la finalul sezonului în urma unei accidentări, s-au impus prin golul marcat de James Maddison în minutul 13.

Tottenham a urcat pe locul 12 în clasament după acest succes, cu 30 de puncte, în timp de Manchester United a coborât pe poziţia a 15-a, cu 29 de puncte.

Tot duminică, liderul FC Liverpool s-a impus la limită pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Wolverhampton, prin golurile înscrise în prima repriză de Luis Diaz (15) şi Mohamed Salah (17 din penalty). Oaspeţii au redus din handicap prin Matheus Cunha (67) şi au fost la un pas să egaleze în finalul reprizei secunde.

Liverpool are un avans de şapte puncte faţă de Arsenal Londra (locul 2), învingătoare sâmbătă cu 2-0 pe terenul lui Leicester City, în timp ce Nottingham Forest se menţine pe treapta a treia a podiumului, în ciuda eşecului suferit în partida disputată în deplasare cu Fulham (1-2).

Rezultate:
Vineri
Brighton – Chelsea Londra 3-0
A marcat: Mitoma (27), Minteh (38, 63).

Sâmbătă
Leicester City – Arsenal Londra 0-2
A marcat: Mikel Merino (81, 87).

West Ham United – Brentford 0-1
A marcat: Schade (4).

Southampton – Bournemouth 1-3
Au marcat: Sulemana (72), respectiv Dango Ouattara (14), Ryan Christie (16), Marcus Tavernier (83).

Manchester City – Newcastle 4-0
Au marcat: Marmoush (19, 24, 33), McAtee (84).

Fulham – Nottingham Forest 2-1
Au marcat: Smith-Rowe (15), Bassey (62), respectiv Chris Wood (37).

Aston Villa – Ipswich Town 1-1
Au marcat: Ollie Watkins (69), respectiv Liam Delap (56).

Crystal Palace – Everton 1-2
Au marcat: Mateta (47), respectiv Beto (42), Alcaraz (80).

Duminică
FC Liverpool – Wolverhampton 2-1
Au marcat: Luiz Diaz (15), Mohamed Salah (37 – penalty), respectiv Matheus Cunha (67).

Tottenham Hotspur – Manchester United 1-0
A marcat: Maddison (13).

Clasament:
1. FC Liverpool 60 puncte
2. Arsenal Londra 53
3. Nottingham Forest 47
4. Manchester City 44
5. Bournemouth 43
6. Chelsea 43
7. Newcastle 41

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Salah a participat la antrenamentul de luni al lui Liverpool

Mohamed Salah a zâmbit şi a stat de vorbă cu coechipierii săi în timp ce participa luni la...

Cristian Chivu îşi pune amprenta asupra lui Inter Milano (AFP)

Cristian Chivu "îşi pune amprenta" asupra lui Inter Milano, scrie luni AFP, ce remarcă rezultatele bune obţinute de...

Bayern Munchen şi RB Leipzig, advesare în sferturile de finală ale Cupei Germaniei

Bayern Munchen şi RB Leipzig, primele două clasate în Bundesliga, vor fi adversare în sferturile de finală ale...

Tottenham îl investighează pe Yves Bissouma pentru consum de gaz ilariant

Clubul englez de fotbal Tottenham Hotspur îl investighează pe jucătorul său Yves Bissouma, după ce un videoclip în...