Tiger Woods s-a retras de la turneul Genesis Invitational, după moartea mamei lui

Data:

Legendarul jucător de golf Tiger Woods a anunţat luni că a decis să se retragă de la turneul Genesis Invitational de la Torrey Pines, din această săptămână, fiind afectat de recenta moarte a mamei sale, scrie Reuters.

Genesis Invitational, contând pentru circuitul PGA, este prevăzut în perioada 13-16 februarie şi a fost mutat la San Diego de la Pacific Palisades din cauza incendiilor din Los Angeles. Mama lui Woods a decedat cu nouă zile în urmă.

”Am plănuit să joc săptămâna aceasta, dar pur şi simplu nu sunt pregătit. Am făcut tot posibilul să mă pregătesc, ştiind că este ceea ce mama şi-ar fi dorit, dar încă îi procesez pierderea”, a spus Woods, 49 de ani, într-o postare pe X.

Cu 15 trofee majore în palmares, Woods a jucat ultima oară în iulie 2024 la British Open, iar în septembrie a fost operat la spate, în încercarea de a scăpa de durerile cronice care s-au agravat în cursul anului trecut.

El a jucat împreună cu fiul său pe un traseu cu 36 de găuri în decembrie şi a concurat de două ori luna trecută într-o competiţie indoor pe echipe, în care este confodator.

Woods are un program limitat de turnee, după ce a fost victima unui grav accident de maşină produs în februarie 2021, în urma căruia a suferit fracturi deschise la un picior. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale la glezna dreaptă în aprilie 2023, revenind în competiţie în luna februarie a anului trecut, participând aproape în exclusivitate doar la turnee majore, ultimul dintre ele în luna iulie.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Câştigătoarea CM 2026 va primi 50 milioane dolari, iar vicecampioana 33 milioane (FIFA)

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va distribui 727 de milioane de dolari (620 de milioane de euro) celor...

Rusia ar putea reveni de anul viitor în competiţiile FIFA la nivel de echipe de juniori Under 15

Rusia ar putea reveni în fotbalul internaţional anul viitor, după ce FIFA a anunţat planuri pentru o nouă...

Thierry Henry va primi un premiu de excelenţă pentru întreaga carieră

Thierry Henry, legenda echipei Arsenal Londra, îşi consolidează şi mai mult locul în istoria fotbalistă a Angliei, urmând...

Mihai Covaliu (COSR): Va fi foarte dificil să obţinem o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, marţi, că din punctul său de vedere,...