Tiger Woods, convins că implicarea lui Trump va ajuta ‘vindecarea” golfului

Data:

Legendarul jucător de golf Tiger Woods crede că ruptura din acest sport se va ”vindeca rapid” dacă va exista o implicare a preşedintelui american Donald Trump, scrie DPA.

Comisarul circuitului PGA, Jay Monahan, şi directorul de jucători Adam Scott s-au întâlnit cu Trump la începutul acestei luni, în contextul eforturilor pentru a se ajunge la un acord între circuitul din SUA, DP World Tour şi LIV Golf, susţinut de Fondul public de investiţii al Arabiei Saudite.

Discuţiile pentru semnarea unui acord-cadru au început încă din iunie 2023.

Vorbind la CBS în timpul rundei finale a Genesis Invitational, Woods a spus: ”Cred că suntem într-un loc foarte pozitiv în acest moment. Am avut o întâlnire cu preşedintele. Din păcate, am avut şi alte probleme care au apărut, dar Jay şi Adam s-au descurcat grozav în timpul întâlnirii şi urmează altă întâlnire. Cred că lucrurile se vor ‘vindeca’ rapid. Vom reuşi să ducem acest sport în direcţia corectă. S-a îndreptat spre o direcţie greşită de câţiva ani. Fanii vor ca toţi jucătorii de top să joace împreună şi noi vom face să se întâmple asta”.

Woods a mai spus că e posibil ca acest lucru să se realizeze curând, poate chiar în acest an.

Rory McIlroy, fostul număr unu mondial, a spus în noiembrie că a doua victorie a lui Trump în alegerile prezidenţiale ar putea ajuta la ”eliberarea drumului” pentru un acord de pace în războiul civil al golfului.

Nord-irlandezul a spus anterior că o împărţire 50%-50% între jucătorii de cele două părţi şi Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) au reprezentat cele mai mari obstacole în calea unei înţelegeri. DOJ a forţat deja eliminarea unei clauze din acordul cadrul al unei înţelegeri.

Cu toate acestea, Trump va putea influenţa priorităţile DOJ şi are o relaţie strânsă cu Arabia Saudită şi LIV Golf, mai multe dintre evenimentele lor cu 54 de găuri fiind organizate pe terenurile deţinute de Trump.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...