Tenis: Wimbledon oferă în acest an premii record de 44,7 milioane de lire sterline

Data:

Turneul de tenis de la Wimbledon, Grand Slam-ul pe iarbă din perioada 3-16 iulie, oferă în acest an premii record de 44,7 milioane de lire sterline, cu 11,2% mai mari decât în 2022, au anunţat organizatorii de la All England Lawn Tennis Club (AELTC), citaţi de Reuters, scrie Agerpres.

Câştigătorii şi finaliştii probelor de simplu, atât la fete cât şi la băieţi, vor încasa 2,35 milioane de lire sterline respectiv 1,175 milioane de sterline, revenind la nivelul record din 2019. În 2021, cecul pentru învingător scăzuse la 1,7 milioane de lire sterline şi a crescut apoi în 2022 la 2 milioane de lire sterline.

Premiile pentru tabloul de calificări au înregistrat o creştere de 14,5% faţă de anul trecut, unde în primul tur suma pentru învins este de 12.750 de lire sterline, care urcă la 36.000 de lire sterline pentru eliminarea în turul trei.

Fiecare jucător învins în primul tur pe tabloul principal va pleca acasă cu 55.000 de lire sterline, cu 10% mai mult ca anul trecut.

”Ambiţia noastră a fost să revenim a premiile pentru campionii şi finaliştii de a simplu la nivelul din 2019, înainte de pandemie, şi să oferim o susţinere meritată pentru jucătorii eliminaţi în primele tururi. Suntem încântaţi că oferim premii record jucătorilor care concurează la turneu în acest an, cu o creştere de două cifre la majoritatea evenimentelor noastre”, a spus într-un comunicat preşedintele AELTC, Ian Hewitt.

Jucătorii eliminaţi în turul secund vor încasa câte 85.000 de lire sterline, iar cei care pierd în turul trei vor primi 131.000 de lire sterline. Sfertfinaliştii vor fi răsplătiţi cu câte 340.000 de lire sterline, iar semifinaliştii cu 600.000 de lire sterline. AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Când merită să repari pompa de injecție și când trebuie înlocuită?

Pompa de injecție are un rol foarte important în funcționarea optimă a motorului, fie că vorbim despre un...

Contestaţia lui Manchester City la regulile comerciale din Premier League se va judeca în octombrie

Contestaţia clubului englez de fotbal Manchester City la adresa noilor reguli care guvernează acordurile comerciale din Premier League...

Marius Şumudică (Rapid) – Plecăm cu şansa a doua în semifinala cu Hermannstadt

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Marius Şumudică, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa...

Ancelotti (Real Madrid) speră să se bazeze pe Mbappe şi pe Mendy în finala Cupei Spaniei cu FC Barcelona

Internaţionalii francezi Kylian Mbappe şi Ferland Mendy, care au revenit marţi la antrenamente, ar trebui să fie disponibili...