Poloneza Iga Swiatek, belarusa Arina Sabalenka, americancele Coco Gauff şi Jessica Pegula, kazaha Elena Rîbakina şi cehoaica Marketa Vondrousova au fost nominalizate la titlul de cea mai bună jucătoare a anului, în cadrul Premiilor circuitului profesionist de tenis (WTA), scrie Agerpres.
Iga Swiatek va încheiat, pentru al doilea an la rând, pe primul loc în ierarhia WTA, după ce a câştigat şase titluri, inclusiv cel de la Grand Roland Garros, încheind sezonul cu un bilanţ de 68 de victorii şi 11 înfrângeri. Ea a reuşit să o detroneze pe rivala Arina Sabalenka la ultimul meci, ocazie cu care a câştigat şi Turneul Campioanelor.
Sabalenka, după ce anul trecut a coborât pe locul al cincilea, a avut un sezon 2023 foarte bun, începându-ul cu o serie de 13 victorii consecutive, care i-a adus primul său titlu de Mare Şlem, la Australian Open. Bilanţul său în acest an a fost de 55 de victorii şi 14 eşecuri, câştigând trei titluri şi jucând tot atâtea finale. A disputat finala la US Open şi a devenit prima jucătoare de la Serena Williams în 2016 cu semifinale jucate în toate turneele de Mare Şlem ale anului. A fost lider mondial după turneul de la Flushing Meadows, dar a cedat poziţia la ultimul său meci din sezon.
Coco Gauff a explodat în vara nord-americană, jucătoarea de 19 ani obţinând cele mai importante titluri ale carierei, la Washington, Cincinnati şi US Open, primul său trofeu de Mare Şlem. Gauff a avut şi cea mai lungă serie de victorii în circuit în 2023, 16, încheind cu un bilanţ de 51 de victorii şi 16 eşecuri, precum şi cu patru trofee câştigate.
Jessica Pegula a încheiat pentru al doilea an consecutiv în top 5 mondial, cu două titluri în palmares, la Montreal şi Seul, precum şi cu alte trei finale jucate, inclusiv la Turneul Campioanelor. Pegula a condus şi echipa Statelor Unite la victoria din United Cup, iar bilanţul său din 2023 a fost de 59 de victorii şi 18 eşecuri. De asemenea, a excelat la dublu, unde a fost lider mondial la un moment dat.
Elena Rîbakina a avut o primă jumătate de sezon spectaculoasă, jucând a doua sa finală de Mare Şlem, la Australian Open, iar apoi având o serie de 13 victorii consecutive de la Dubai la Miami. Rîbakina a fost aproape de a realiza Sunshine Double, după ce a cucerit titlul la Indian Wells şi a jucat finala la Miami. Apoi a luat trofeul la Roma, încheind anul pe locul al patrulea în lume, după ce a început pe 22.
Cehoaica Marketa Vondrousova a jucat în 2019 prima sa finală de Mare Şlem, la Roland Garros, iar la patru ani după aceea, tot fără a fi cap de serie, a reuşit să câştige primul său Grand Slam, la Wimbledon. Vondrousova a fost pe locul şase în lume în septembrie, după ce în urmă cu un an se afla pe locul 124 în clasamentul WTA.
Pentru titlul de cea mai bună pereche a anului candidează americancele Coco Gauff/Jessica Pegula, cuplul Storm Hunter (Australia)/Elise Mertens (Belgia), perechea Gabriela Dabrowski (Canada)/Erin Routliffe (Noua Zeelandă), cehoaicele Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, perechea Laura Siegemund (Germania)/Vera Zvonareva (Rusia).
Trei chinezoaice se numără printre cele nominalizate la titlul de jucătoarea cu cel mai mare progres, Xinyu Wang, Lin Zhu, Qinwen Zheng, Katie Boulter (Marea Britanie) şi italianca Jasmine Paolini.
Pentru titlul de revelaţie a anului (Newcomer of the Year) se bat rusoaicele Mirra Andreeva, Diana Şnaider, Elina Avanesian, americanca Peyton Stearns şi cehoaica Linda Noskova.
Cehoaicele Marketa Vondrousova, Karolina Muchova, ucraineanca Elina Svitolina, taiwaneza Su-Wei Hsieh şi rusoaica Anastasia Pavliucenkova sunt candidatele de la categoria revenirea anului.
La antrenori au fost nominalizaţi Brad Gilbert şi Pere Riba (Coco Gauff), Tomasz Wiktorowski (Iga Swiatek), Anton Dubrov (Arina Sabalenka), Emil Miske (Karolina Muchova), Stefano Vukov (Elena Rîbakina), Raemon Sluiter (Elina Svitolina). AGERPRES