Tenis: Sorana Cîrstea – Elina Svitolina, în primul tur la Australian Open

Data:

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, care nu a mai jucat din luna iulie, o va înfrunta pe ucraineanca Elina Svitolina în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, care va debuta duminică, la Melbourne, potrivit tragerii la sorți efectuate joi, scrie Agerpres.

Svitolina (30 ani, 29 WTA) a învins-o în toate cele trei partide directe de până acum pe Cîrstea (34 ani, 72 WTA).

În 2016, la Roland Garros, în primul tur, ucraineanca s-a impus cu 6-1, 6-3, în 2017, la Istanbul, Svitolina câștiga cu 6-4, 6-4, în sferturile de finală, iar în în 2021, în turul al treilea la Indian Wells, Cîrstea a fost învinsă în trei seturi, cu 4-6, 6-4, 7-6 (7/3).

Irina Begu (34 ani, 83 WTA) o va înfrunta în primul tur pe Gabriela Ruse (27 ani, 125 WTA), venită din calificări, un duel care se va desfășura în premieră.

Jaqueline Cristian (26 ani, 85 WTA), intrată și ea direct pe tabloul principal, va juca în prima rundă contra croatei Petra Martic (33 ani, 132 WTA), care a reușit să acceadă din postura de ”lucky loser”

Anca Todoni (20 ani, 110 WTA), venită din calificări, va avea o adversară foarte puternică în primul tur, pe chinezoaica Qinwen Zheng (22 ani), numărul cinci mondial și finalistă anul trecut la Melbourne.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...