Tenis: Sorana Cîrstea a câştigat turneul de la Reus (WTA 125)

Data:

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câştigat turneul WTA 125 de la Reus (Spania), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, după ce a învins-o pe americanca Elizabeth Mandlik în trei seturi, cu 6-1, 4-6, 7-6 (7/1), în finala desfăşurată duminică, scrie Agerpres.

Cîrstea (33 ani, 44 WTA), a doua favorită a competiţiei, s-a impus după două ore şi 15 minute de joc.

Românca a dominat primul set, pe care l-a câştigat cu 6-1, în 27 de minute. Cîrstea a fost condusă cu 4-0 în actul secund, s-a apropiat la 4-5, după ce a salvat două mingi de set, dar a cedat cu 4-6. În decisiv, fiind fostei mare jucătoare Hanna Mandlikova (21 ani, 147 WTA) a condus cu 5-2, dar Cîrstea a reuşit egalarea, 5-5, salvând o minge de meci. Duelul a ajuns în tiebreak, unde Sorana s-a impus cu 7-1.

Cîrstea a fost recompensată pentru câştigarea trofeului cu 13.040 de euro şi 160 de puncte WTA.

Mandlik s-a ales cu un cec de 7.390 de euro şi 95 de puncte WTA.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...

NBA – Jucătorii lui Boston Celtics se antrenează în zgomot de arme de foc

Baschetbalistul american Derrick White, jucătorul echipei Boston Celtics, din NBA, a dezvăluit în cadrul podcastului său metodele, mai...

Philipp Lahm, Dirk Nowitzki şi Maria Riesch, incluşi în panteonul gloriilor sportului din Germania

Philipp Lahm, câştigător al Cupei Mondiale de fotbal, Dirk Nowitzky, campion al NBA, şi Maria Riesch, campioană olimpică...

NBA – LeBron James, autorizat să revină la antrenamente după ce a ratat debutul sezonului

LeBron James, superstarul echipei Los Angeles Lakers şi al Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), a primit oficial...