Tenis: Serbia a pierdut în faţa Australiei şi a fost eliminată din competiţia United Cup

Data:

Serbia, condusă de nr. 1 ATP, Novak Djokovic, a fost eliminată miercuri de Australia în sferturile de finală ale competiţiei de tenis pe echipe mixte United Cup, care are loc la Perth, după ce, la feminin, jucătoarea de la Antipozi, Ajla Tomljanovic (292 WTA) a trecut în două seturi simetrice, 6-1, 6-1, de sârboaica Natalija Stevanovic (184 WTA) după doar o oră şi 5 minute de joc, scrie Agerpres.

Aşa cum se ştie, în primul meci, la masculin, Djokovic s-a înclinat în două seturi, 6-4, 6-4, în faţa lui Alex De Minaur (12 ATP), însă liderul ATP a acuzat dureri serioase la încheietura mâinii drepte.

Novak Djokovic, 36 de ani, a suferit prima sa înfrângere în acest an şi primul eşec pe tărâm australian din 22 ianuarie 2018.

În celelalte sferturi de finală ale United Cup, Grecia, următorul adversar al Australiei, a eliminat Canada datorită victoriilor lui Stefanos Tsitsipas asupra lui Steven Diez (6-2, 6-3) şi a succesului obţinut de Maria Sakkari în meciul cu Leylah Fernandez (7-6, 6-3).

De asemenea, Polonia a trecut de China datorită victoriilor obţinute de Hubert Hurkacz şi Iga Swiatek. Polonia va întâlni în semifinale câştigătoarea ultimului sfert, în care Franţa va înfrunta joi Norvegia. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...