Tenis: Rusoaica Diana Şnaider, învingătoare în turneul de la Budapesta

Data:

Rusoaica Diana Şnaider a învins-o pe belarusa Aleksandra Sasnovici după două seturi simetrice, 6-4, 6-4, duminică, în finala turneului de tenis WTA 250 pe zgură de la Budapesta, dotat cu premii totale de 232.244 de euro, scrie Agerpres.

Diana Şnaider, locul 28 WTA, a fost principala favorită la acest turneu. Aleksandra Sasnovici este locul 134 WTA. Şnaider şi Sasnovici nu se mai întâlniseră niciodată pe zgură. Precedenta confruntare dintre cele două jucătoare se încheiase cu victoria rusoaicei, în acest an, la Doha, notează site-ul WTA.

Şnaider, o jucătoare în ascensiune, era pe locul 60 în clasamentul WTA la începutul acestui an.

Şnaider, în vârstă de 20 de ani, a devenit cea mai tânără jucătoare care câştigă turnee WTA în proba de simplu pe toate cele trei suprafeţe într-un an după daneza Caroline Wozniacki, care avea 19 ani când a reuşit această performanţă în 2009.

Şnaider este printre cei doar 15 sportivi ruşi vor participa la Jocurile Olimpice 2024. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a postat joi lista definitivă, cu 15 sportivi ruşi, care vor concura la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris. Lista include şapte jucători de tenis, trei canoişti, trei ciclişti, un înotător şi o gimnastă la trambulină, comparativ cu cei 335 sportivi care au reprezentat Rusia la JO de la Tokyo.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, a fost ales preşedinte al Comitetului Naţional Paralimpic

Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, a fost ales, vineri, preşedinte al Comitetului Naţional Paralimpic, în cadrul Adunării...

Lewis Hamilton, impresionat de viteza cu care a condus Brad Pitt la filmările pentru pelicula F1

Viteza cu care a rulat actorul Brad Pitt la filmările pentru pelicula de Hollywood dedicată Formulei 1 ce...

Kylian Mbappe, acţionar minoritar la echipa Franţei de SailGP

Fotbalistul Kylian Mbappe (Real Madrid) îşi continuă investiţiile în diverse domenii, devenind acţionar minoritar al echipei Franţei de...

Vinicius (Real Madrid), incert pentru meciul cu Villarreal din campionatul Spaniei

Atacantul brazilian Vinicius Junior nu s-a antrenat alături de coechipierii, vineri, la centrul de pregătire al clubului Real...