Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, absent de pe terenurile de tenis de aproape un an, a lăsat poarta deschisă, duminică, pentru o continuare a carierei sale după sezonul 2024, recunoscând totodată că există „un procent ridicat” de şanse pentru ca turneul pe care îl începe în Australia să fie şi ultimul, informează AFP, scrie Agerpres.
„Problema, când am spus că va fi ultimul meu sezon, este că eu nu pot să prezic sută la sută ce se va întâmpla în viitor”, a declarat el într-o conferinţă de presă.
„Este evident că procentul de şansă este ridicat ca acesta să fie ultimul meu turneu în Australia. Dar dacă voi fi aici anul viitor, să nu-mi spuneţi: ‘Tu ai spus că va fi ultimul meu sezon’, pentru că eu nu am spus asta”, a adăugat Nadal.
După 347 de zile de asbsenţă din cauza unei accidentări la un şold, spaniolul de 37 de ani îşi va face revenirea duminică seară la turneul la Brisbane, mai întâi la dublu, pereche cu compatriotul şi antrenorul său Marc Lopez, înainte de a intra în competiţie la simplu, în faţa austriacului Dominic Thiem, jucător venit din calificări.
Fostul lider mondial (37 ani), câştigător a 22 de titluri de Mare Şlem, nu a mai jucat de la înfrângerea suferită la Openul Australiei, în ianuarie 2023, după care a suferit două operaţii la şold care l-au ţinut departe de teren şi au pus sub semnul întrebării cariera sa sportivă.
AGERPRES