Tenis: Premii de aproape 60 de milioane de dolari la ediţia din 2024 a Openului Australiei

Data:

Organizatorii Openului de tenis al Australiei au anunţat o creştere cu 13 la sută a bugetului de premiere pentru primul turneu de Mare Şlem al sezonului, care ajunge la 59,1 milioane de dolari americani (86,5 milioane de dolari australieni) pentru competiţia care va debuta pe 14 ianuarie la Melbourne, informează AFP, scrie Agerpres.

În 2023, Openul Australiei a avut cele mai mici premii din rândul celor patru turnee de Mare Şlem, 52,3 milioane de dolari americani, fiind câştigat de sârbul Novak Djokovic, la masculin, şi de belarusa Arina Sabalenka la feminin.

Câştigătorii ediţiei din 2024, ale cărei finale vor fi disputate pe 27 ianuarie (feminin), respectiv 28 ianuarie (masculin), vor câştiga fiecare 2,16 milioane de dolari americani.

Directorul turneului, Craig Tiley, a insistat asupra necesităţii ca „cei mai buni jucători ai lumii să fie retribuiţi de manieră adecvată”.

Dotarea Openului Australiei aproape că s-a dublat în ultimii zece ani, dar, chiar şi majorată, această rămâne inferioară celei de la ultima ediţie a US Open, care a fost de 65 de milioane de dolari americani.

În cursul sezonului trecut, premiile totale la celelalte două turnee de Mare Şlem au fost de 56,9 milioane de dolari americani pentru Wimbledon, respectiv 54,9 milioane de dolari americani pentru Roland Garros, superioare Australian Open.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

COSR şi Autoritatea de Supraveghere Financiară au încheiat un parteneriat axat pe educaţia financiară a sportivilor

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a anunţat, luni, pe un site de socializare, că a încheiat un...

Bukayo Saka (Arsenal), indisponibil o lună din cauza unei accidentări

Internaţionalul englez Bukayo Saka, atacantul echipei de fotbal Arsenal Londra, care a părăsit terenul accidentat în repriza secundă...

Medvedev, furios împotriva ‘deciziei’ arbitrului din meciul cu Bonzi, de la US Open

Tenismanul rus Daniil Medvedev, furios pe alegerea arbitrului de scaun de a-i acorda un prim serviciu adversarului său,...

Istvan Kovacs, delegat la meciul din play-off-ul Ligii Campionilor dintre FC Copenhaga şi FC Basel

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la meciul FC Copenhaga - FC Basel, contând pentru...