Tenis: Patru românce au ajuns în sferturile turneului ITF de la Heraklion

Data:

Jucătoarele române de tenis Cristina Dinu, Alexandra Cadanţu-Ignatik, Ilinca Dalina Amariei şi Oana Gavrilă s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Heraklion (Creta), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, scrie Agerpres.

Dinu (30 ani, 287 WTA), a treia favorită, care în primul tur a învins-o pe cipriota Klio Maria Ioannou (6-1, 6-1), a dispus în optimi de grecoaica Eleni Christofi (25 ani, 715 WTA), cu 6-2, 6-3, după o oră şi 34 de minute.

Cadanţu (33 ani, 295 WTA), a patra favorită, a întrecut-o în turul secund pe grecoaica Elena Korokozidi (20 ani, 907 WTA), cu 6-1, 7-5, în aproape două ore de joc (1 h 49 min), după ce câştigase în prima rundă în faţa italiencei Gloria Ceschi (2-6, 6-3, 6-2).

Ilinca Dalina Amariei (21 ani, 360 WTA), cap de serie numărul şapte, s-a impus cu 6-4, 6-3 în faţa jucătoarei germane Fabienne Gettwart (27 ani, 630 WTA), într-o oră şi 33 de minute. În primul tur, Amariei câştigase clar în faţa slovacei Laura Svatikova, cu 6-2, 6-1.

Oana Gavrilă (25 ani, 564 WTA), care a surclasat-o în primul tur pe letona Margarita Ignatjeva (6-0, 6-1), a beneficiat în optimi de abandonul grecoaicei Sapfo Sakellaridi (20 ani, 284 WTA), a doua favorită şi partenera sa obişnuită de dublu, la scorul de 3-0.

În sferturi, Dinu şi Amariei vor fi adversare, Cadanţu o va întâlni pe jucătoarea spaniolă Leyre Romero Gormaz, iar Gavrilă va înfrunta o altă reprezentantă a Spaniei, Ane Mintegi Del Olmo.

Andreea Mitu, principala favorită a turneului, a fost eliminată din primul tur, ca şi Simona Ogescu şi Daria Ştefania Mălăescu.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul Maresca (Chelsea), rezervat în privinţa declaraţiilor referitoare la susţinerea din partea clubului

Antrenorul echipei de fotbal Chelsea Londra, Enzo Maresca, a refuzat să clarifice comentariile despre lipsa de susţinere din...

Endrick, jucătorul lui Real Madrid, este tot mai aproape de un împrumut la Lyon

Endrick, atacantul brazilian al echipei de fotbal Real Madrid, este tot mai aproape de un împrumut la echipa...

Vincent Kompany (Bayern Munchen) a fost desemnat cel mai bun antrenor belgian al anului

Trofeul Raymond Goethals 2025, ce recompensează cel mai bun antrenor belgian al anului, i-a fost acordat lui Vincent...

NBA – Stephen Curry, autor a 48 de puncte pentru Golden State Warriors

Stephen Curry, una din legendele încă active din NBA, alături de LeBron James şi Kevin Durant, a înscris...