Tenis: Novak Djokovic, învins de italianul Lorenzo Musetti în optimi la Monte Carlo (ATP)

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul mondial, a fost învins de tânărul jucător italian Lorenzo Musetti (21 ATP), cu 4-6, 7-5, 6-4, joi, în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo, dotat cu premii totale de 5.779.335 de euro, scrie Agerpres.

Sârbul, deţinătorul recordului de titluri la categoria Masters 1.000 (38), a cucerit doar două titluri pe zgura monegască, în 2013 şi 2015, iar de atunci nu a mai trecut de sferturi.

Meciul a fost întrerupt de ploaie timp de o oră, la 1-1 şi 40-30 pe serviciul sârbului în setul decisiv.

Musetti îl va înfrunta în sferturile de finală pe compatriotul Jannik Sinner (8 ATP), victorios în faţa polonezului Hubert Hurkacz.

Rusul Daniil Medvedev l-a învins pe germanul Alexander Zverev cu 3-6, 7-5, 7-6 (9/7) după mai bine de trei ore de joc (3 h 08 min), după ce Zverev a avut două mingi de meci în tiebreak. Următorul adversar al lui Medvedev va fi danezul Holger Rune, care a beneficiat de forfait-ul lui Matteo Berrettini.

Rezultatele înregistrate joi în optimile de finală:
Lorenzo Musetti (Italia/N.16) – Novak Djokovic (Serbia/N.1) 4-6, 7-5, 6-4
Jannik Sinner (Italia/N.7) – Hubert Hurkacz (Polonia/N.10) 3-6, 7-6 (8/6), 6-1
Daniil Medvedev (Rusia/N.3) – Alexander Zverev (Germania/N.13) 3-6, 7-5, 7-6 (9/7)
Holger Rune (Danemarca/N.6) – Matteo Berrettini (Italia) (forfait Berrettini)
Andrei Rublev (Rusia/N.5) – Karen Hacianov (Rusia/N.9) 7-6 (7/4), 6-2
Jan-Lennard Struff (Germania) – Casper Ruud (Norvegia/N.4) 6-1, 7-6 (8/6)
Taylor Fritz (SUA/N.8) – Jiri Lehecka (Cehia) 4-6, 6-4, 6-1
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.2) – Nicolas Jarry (Chile) 6-3, 6-4
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, medaliile de bronz în Liga Naţională

ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a cucerit medaliile de bronz în Liga Naţională de baschet feminin, după ce a...

Tenis: Djokovic va absenta la turneul de la Madrid

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a decis să nu participe la ediţia din acest an a...

Tenis: Rafael Nadal ar putea participa la competiţia Laver Cup

Jucătorul spaniol Rafael Nadal, care încearcă să revină pe circuit pentru un ultim sezon al carierei sale, va...

UEFA s-a pronunţat în favoarea unor loturi de 26 de jucători la EURO 2024

Comisia pentru competiţiile echipelor naţionale din cadrul UEFA s-a pronunţat, cu o majoritate strânsă, pentru mărirea de la...