Tenis: Novak Djokovic, calificat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Paris

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, după ce l-a învins în trei seturi, 4-6, 7-6 (7/2), 6-4, pe olandezul Tallon Griekspoor, într-o partidă disputată joi, scrie Agerpres.

Djokovic, numărul unu mondial, a avut nevoie de peste două ore şi jumătate pentru a-l învinge pe Griekspoor (locul 23 ATP), după ce a fost la un pas de eliminare în setul secund, câştigat la tiebreak, iar în turul următor îl va avea ca adversar pe Holger Rune, într-o reeditare a finalei de anul trecut din capitala Franţei, câştigată de tânărul jucător danez.

Rune (20 de ani), care a început la Paris colaborarea cu germanul Boris Becker, fostul antrenor al lui Djokovic, a dispus la rândul său, joi, în două seturi simetrice, 6-3, 6-3, de germanul Daniel Altmaier.

Anul trecut, Holger Rune a semnat o serie de cinci victorii consecutive în faţa unor jucători din Top 10 ATP, ultima dintre ei în faţa lui Djokovic, în finală, pentru a-şi trece în palmares primul trofeu de categoria Masters 1.000.

Novak Djokovic, în vârstă de 36 de ani, a dezvăluit după meciul cu Griekspoor că se confruntă cu un virsul intestinal, care l-a făcut, conform propriilor afirmaţii, „să petreacă mai mult timp la toaletă decât pe teren” în ultimele trei zile.

„Este greu să ai mintea limpede când petreci mai mult timp la toaletă decât pe teren, în ultimele trei zile. Nivelul meu de energie a fost foarte scăzut în ultimele zile. Am luat zilele una după alta, iar astăzi a fost poate cea mai proastă zi. Sper doar că mâine va fi mai bine. Dar este unul dintre acele meciuri în care trebuie să accepţi circumstanţele să accepţi cum te simţi şi să încerci să rămâi în meci, ceea ce am făcut”, a spus sârbul.

Rezultate – optimi de finală:
Alex De Minaur (Australia/N.13) – Jannik Sinner (Italia/N.4), forfait Sinner
Andrei Rublev (Rusia/N.5) – Botic van de Zandschulp (Olanda) 6-3, 6-3
Hubert Hurkacz (Polonia/N.11) – Francisco Cerundolo (Argentina) 6-4, 6-3
Grigor Dimitrov (Bulgaria) – Aleksandr Bublik (Kazahstan) 6-2, 6-2
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.7) – Alexander Zverev (Germania/N.10) 7-6 (7/2), 6-4
Karen Hacianov (Rusia/N.16) – Roman Safiulin (Rusia) 4-6, 6-4, 6-2
Novak Djokovic (Serbia/N.1) – Tallon Griekspoor (Olanda) 4-6, 7-6 (7/2), 6-4
Holger Rune (DanemarcaN.6) – Daniel Altmaier (GER) 6-3, 6-3

Vineri, în sferturile de finală, vor avea loc meciurile Hurkacz – Dimitrov, Tsitsipas – Hacianov, Djokovic – Rune şi Rublev – De Minaur.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FIFA va redistribui 355 de milioane de dolari cluburilor pentru Cupa Mondială din 2026

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat marţi că va redistribui 355 de milioane de dolari (300 de...

Yann Sommer, portarul lui Inter Milano, este criticat în Italia

Yann Sommer, portarul echipei de fotbal Inter Milano, antrenată de românul Cristian Chivu, este criticat în Italia, fiind...

Vingegaard a urcat pe locul secund în clasamentul UCI, după triumful din Turul Spaniei

Danezul Jonas Vingegaard a urcat pe locul secund în clasamentul mondial al cicliştilor profesionişti, dar publicităţii de Uniunea...

UEFA şi FIFPRO, preocupate de sănătatea jucătorilor, după accidentările lui Yamal şi Dembele

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele Sindicatului internaţional al fotbaliştilor profesionişti (FIFPRO), David Terrier, au solicitat adoptarea de...