Tenis: Nadal s-a antrenat în faţa câtorva mii de fani la Roland Garros

Data:

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, de paisprezece ori campion la Roland Garros, însă a cărui participare rămâne incertă cu mai puţin de o săptămână înainte de startul ediţiei din 2024, s-a antrenat luni după-amiază pe terenul central parizian, sub privirile câtorva mii de spectatori adunaţi în tribune, relatează AFP, scrie Agerpres.

Nadal nu mai păşise pe zgura pariziană de când s-a impus ultima oară aici, în 2022, când a traversat cele două săptămâni ale competiţiei în condiţii incredibile, cu piciorul stâng anesteziat pentru a controla durerea provocată de boala cronică de care suferă de când are 18 ani (sindromul Muller-Weiss).

Pentru un simplu antrenament, în vederea a ceea ce are toate şansele să fie ultimul său Roland Garros (dacă va lua într-adevăr hotărârea să participe), spaniolul cu 22 de titluri de Mare Şlem a intrat pe terenul Philippe-Chatrier în faţa a aproximativ 6.000 de spectatori, care au venit în prima zi a calificărilor.

Cu cinci minute înainte de ora anunţată, scandări „Rafa, Rafa, Rafa” se auzeau deja de la nivelul inferior al stadionului plin pe trei sferturi.

Nadal, care încearcă să revină în formă la aproape 38 de ani, a fost eliminat recent în turul al doilea la Roma. Revenind în circuit luna trecută la Barcelona, după o pauză forţată de trei luni, Nadal a fost eliminat în turul doi în competiţia din capitala Cataloniei şi în optimi de finală la turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid.

El repetă că va juca la Roland Garros doar dacă se simte suficient de pregătit.

Spaniolul, care a coborât mai jos de locul 250 mondial, nu va fi protejat de statutul de cap de serie la tragerea la sorţi.

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manchester United investighează dispariţia mai multor perechi de ghete ale echipei feminine

Manchester United a început o investigaţie după ce mai multe perechi de ghete ale unor jucătoare ale echipei...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Farul ne-a creat probleme mereu, şi în meciurile de acasă

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă la o...

UEFA deschide consultări în privinţa disputării meciurilor din campionatele naţionale în străinătate

UEFA se va consulta cu actorii din fotbalul european în privinţa cererii făcute de liga spaniolă şi liga...

Portarul mexican Guillermo Ochoa (40 ani) a semnat pentru AEL Limassol

Portarul mexican Guillermo Ochoa a semnat pentru clubul cipriot de fotbal AEL Limassol pentru sezonul 2025-2026, sub rezerva...