Tenis: Nadal, optimist înaintea meciului său de la Roma

Data:

Spaniolul Rafael Nadal, fost număr 1 mondial al tenisului masculin, s-a arătat optimist înaintea meciului său de joi din primul tur al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, la ceea ce este cu siguranţă ultima sa participare la acest turneu, scrie miercuri AFP, conform Agerpres.

„Este din ce în ce mai bine, atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere al tenisului. Sunt aici ca să dau tot ce am mai bun”, a declarat Nadal, în vârstă de 37 de ani, într-o conferinţă de presă.

„Toate meciurile sunt acum mai dificile şi mai imprevizibile pentru mine decât erau în trecut, mai ales pe zgură (…) Dar perspectivele sunt bune dacă voi continua să lucrez aşa cum trebuie şi dacă mi-o va permite corpul”, a continuat ibericul.

Nadal, măcinat de accidentări în ultimele două sezoane, nu mai jucase din 2022 la Roma, un turneu pe care l-a câştigat de zece ori, un record, ultima oară în 2021.

Nadal, acum locul 305 mondial, îl va înfrunta joi la Roma pe belgianul Zizou Bergs (numărul 108 mondial), venit din calificări. Campionul spaniol va juca în turul secund, dacă va trece de belgian, cu polonezul Hubert Hurkacz, numărul 9 mondial.

Revenind în circuit luna trecută la Barcelona, după o pauză forţată de trei luni, Nadal, eliminat în turul doi în competiţia din capitala Cataloniei şi în optimi de finală la turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid, este încântat „să lege pentru prima dată pentru mult timp” un al treilea turneu la rând.

„Bineînţeles că sunt suişuri şi coborâşuri, asta se schimbă de la o zi la alta, am avut momente grele la Madrid, şi aici de când am sosit, dar curba mea (de formă) este în general ascendentă, asta e evident”, a spus el.

„Sunt mulţumit de nivelul la care sunt acum, acum o lună îmi era aproape imposibil să mă pot gândi să joc la Barcelona”, a adăugat regele zgurei.

Nadal a refuzat să se gândească la Roland Garros, turneu care va avea loc între 26 mai şi 9 iunie. „Sunt la Roma, nu vreau să mă gândesc la ce va fi după”, a insistat Nadal, repetând, aşa cum a făcut-o deja la Madrid, că va juca la Roland Garros doar dacă se simte” pregătit”.

Judecând după afirmaţiile şi optimismul său, Nadal ar urma să revină pentru ultima oară pe zgura pariziană, unde s-a impus de 14 ori, scrie AFP.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...