Tenis: Madison Keys şi Paula Badosa, în optimi de finală la Wimbledon

Data:

Americanca Madison Keys, numărul 13 mondial, a învins-o vineri în două seturi, 6-4, 6-3 pe ucraineanca Marta Kostiuk, clasată cu şase poziţii mai jos în ierarhia tenisului feminin, şi s-a calificat în optimile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, unde o va întâlni pe italianca Jasmine Paolini, scrie Agerpres.

Madison Keys, în vârstă de 29 de ani, nu a trecut niciodată de sferturi de finală la Wimbledon, ea atingând această fază în 2015 şi 2023. Americanca a fost finalistă la US Open (2017) şi semifinalistă la Australian Open (2015, 2022) şi Roland Garros (2018).

Adversara lui Keys în optimi la Wimbledon, Jasmine Paolini, numărul 7 mondial, a învins-o vineri pe canadianca de origine română Bianca Andreescu, locul 176 mondial, în două seturi, 7-6 (7/4), 6-1.

Paolini, finalistă recent la Roland Garros, nu mai câştigase până în acest an niciun meci la Wimbledon, notează agenţia ANSA. Italianca în vârstă de 28 de ani, a cărei mamă are origini poloneze, daneze şi ghaneze, s-a impus în duelul cu Bianca Andreescu, campioana din 2019 de la US Open, care a fost la un moment dat locul 4 WTA.

Tot vineri, spaniola Paula Badosa (93 WTA) a acces în optimi la Wimbledon în dauna rusoaicei Daria Kasatkina (12 WTA), pe care a învins-o cu 7-6 (8/6), 4-6, 6-4.

Paula Badosa este pentru a treia oară în optimi pe iarba londoneză, după ediţiile din 2021 şi 2022, menţionează EFE. Spaniola va lupta pentru un loc în sferturi cu ucraineanca Daiana Iastremska sau croata Donna Vekic.

Aşa cum s-a anunţat, în optimi a acces şi americanca Emma Navarro (17 WTA), care a eliminat-o pe rusoaica Diana Şnaider (30 WTA) în trei seturi, 2-6, 6-3, 6-4.

În alt meci din turul al treilea, neozeelandeza Lulu Sun (123 WTA) a dispus de chinezoaica Lin Zhu (61 WTA) după două seturi foarte echilibrate, 7-6 (7/4), 7-6 (8/6).
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo a evocat personalitatea fostului său coechipier de la naţionala Portugaliei, Diogo Jota

Starul portughez Cristiano Ronaldo şi-a amintit de coechipierul său de la naţională, Diogo Jota, care a murit într-un...

Leroy Sane, în lotul Germaniei pentru meciurile cu Luxemburg şi Slovacia

Leroy Sane, rechemat, şi Said El Mala, convocat pentru prima dată, se numără printre cei 25 de fotbalişti...

Mauricio Pochettino, selecţionerul SUA, ar vrea să antreneze din nou în Anglia

Argentinianul Mauricio Pochettino, selecţionerul naţionalei de fotbal a Statelor Unite, a recunoscut că "îi lipseşte" Premier League şi...

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...